VIDEO Campioana se teme de meciul cu Dinamo
13.09.2012, 12:24"Suntem condamnați să câștigăm. Nevoia de puncte este foarte mare!", spune Arpad Paszkany înaintea derby-ului cu Dinamo, de pe Arena Națională. Meciul transmis în direct de Digi Sport 1, vineri seara, de la ora 21:30, îi dă însă motive de îngrijorare finanțatorului campioanei: "Au o echipa excelentă și un antrenor foarte riguros".
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CFR Cluj are doua motive să dea totul pentru o victorie în derby-ul cu Dinamo. Pentru campioană este prima întâlnire cu trupa lui Bonetti, după Supercupa pierdută tot pe Arena Națională. În afara revanșei, ardelenii speră la o victorie pentru a pune capăt seriei negre: de trei etape nu a mai câștigat CFR în Liga 1.
Arpad Paszkany: "E un meci în care, într-un fel sau altul, suntem condamnați la victorie. Avem foarte mare nevoie de puncte. Deja suntem la 9 puncte distanță de primul loc, 6 puncte între noi și locul doi."
Paszkany nu concepe alt rezultat decât o victorie pe Arena Națională. Totuși, finanțatorul CFR-ului are motive de îngrijorare înaintea derby-ului cu Dinamo.
Arpad Paszkany: "O echipă periculoasă. Întotdeauna are jucători buni. Și meciurile cu miză, sau meciurile care sunt considerate derby în campionat... Are un spirit de concentrare ca al unei echipe mari."
Contestat de o parte dintre antrenorii din Liga 1, Dario Bonetti este apărat chiar de finanțatorul viitoarei adversare. Italianul l-a impresionat pe Arpad Paszakny.
Arpad Paszkany: "Nu cred că un antrenor care e în România la ora actuală ar putea să scoată rezultate mai bune cu Dinamo, decât a facut Bonetti. Are rigurozitatea aceea italiana, în ceea ce privește așezarea în teren. Este o nucă tare Dinamo, cu el pe bancă."
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...