Exclusiv Veste bună pentru jucătorii FCSB! Decizia luată de Becali după hotărârea Ministerului Sănătății
30.05.2020, 16:47Jucătorii FCSB au primit o veste bună. După ce noile reguli privind cantonamentul au fost publicate în Monitorul Oficial, Gigi Becali a decis ca fotbaliștii pregătiți de Bogdan Vintilă să poată părăsi baza din Berceni și să plece acasă.
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Tănase și compania au primit astfel liber până luni, când vor reveni la baza de pregătire din Berceni. Inițial, Ministerul Sănătății stabilise ca jucătorii să stea în cantonament până la reluarea Ligii 1. Acest lucru a făcut ca echipele să se revolte.
Decizia publicată în Monitorul Oficial - Jucătorii își asumă răspunderea
Digi Sport v-a anunțat că vineri a avut loc o ședință la Ministerul Sănătății și s-a decis ca jucătorii să poată merge acasă și să revină ulterior la antrenamente. Hotărârea a fost publicată în această dimineață în Monitorul Oficial.
”Structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără să fie necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii.
În cazul în care se va produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor, şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate”, se arată, printre altele, în documentul publicat în Monitorul Oficial.
Etichete: gigi becali , cantonament fcsb , jucatori fcsb , ministerul sanatatii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Adrian Văncică, interpretul personajului „Celentano” din serialul „Las Fierbinți”, ...