Video Va cere FCSB amânarea meciului cu Farul? Azi e ”ziua decisivă”. MM Stoica: ”Îi spuneam lui Radunovic ce să facă”
articol scris de Digi Sport17.10.2021, 10:59
FCSB a câștigat meciul de sâmbătă de la Buzău, 3-0 cu CS Mioveni, dar partida viitoare, cu Farul, programată duminica viitoare, este în pericol să nu se dispute.
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Roș-albaștrii au ”atacat” partida cu argeșenii cu un lot la limită din punct de vedere numeric.
Va cere FCSB anularea meciului cu Farul? Ziua în care se vor face noi teste
Cei de la FCSB vor repeta testele azi și dacă va mai fi găsit un fotbalist infectat, atunci întâlnirea de la Ovidiu va fi amânată.
MM Stoica a spus că FCSB ar vrea să nu mai aibă astfel de probleme și să poată juca meciul cu echipa lui Gică Hagi.
”Parcă suna totul prea dramatic. Până la urmă am avut în teren 11 jucători de valoarea, nu este un rezultat surpriză. Ne făceam probleme, dar am avut încredere că va ieși bine. Mâine avem testarea jucătorilor și e logic să o facem acum.
O să vedem dacă nu cumva mai avem vreun caz, să nu periclităm starea de sănătatea a celorlalți. Suntem în valul 4, iar situația din România este cumplită la această oră!
Oricine vine, trebuie să vadă în ce condiții se lucrează la noi. Fiecare jucător stă în camera lui, bucătăria nu mai funcționează, avem catering, iar peste tot purtăm masca. Eu azi am scos masca doar la interviu. Ne temem! Nu pentru băieți, ei își revin repede și nu prea au simptome, dar avem colaboratori în vârstă. Și eu merg spre 60 de ani.
Dacă mâine cade vreun jucător la teste, trebuie să amânăm meciul cu Farul. Dacă voiam să amânăm meciul cu Farul, îi spuneam lui Radunovic să ia al patrulea cartonaș galben și rămâneam cu 12 jucători în lot. Dar n-ar fi corect!”, a spus MM Stoica, la final.
Managerul vicecampioanei Ligii 1 a mai precizat că el și ceilalți membri din conducerea FCSB-ului nu se simt în culpă în acest caz legat de focarul de coronavirus.
”Noi ne-am luat toate măsurile de protecție! Am stat în hotel în camere single, am stat în cantonament în camere single.
Gigi a spus că nu se vaccinează el, dar nu poate să oblige un jucător să nu se vaccineze. Eu consider că este mai periculos un om vaccinat, netestat, decât un om nevaccinat, testat negativ. De ce scoatem testele pentru oamenii nevaccinați?
Eu nu mă vaccinez din alte rațiuni, nu m-am vaccinat niciodată în viața mea. Nu-mi place să-mi bag altă substanță în corp, dar asta e problema mea! Eu sunt de acord cu vaccinul, fiecare poate să facă ce vrea. Trebuie să ne testăm cu toții!", a mai spus MM Stoica, după victoria cu CS Mioveni.
VIDEO cu MM Stoica după meciul FCSB - Mioveni 3-0
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Mioveni 3-0
Etichete: mm stoica , focar covid-19 fcsb , farul-fcsb live video , fcsb-mioveni 3-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Secțiile de votare s-au închis în majoritatea statelor americane și a început numărătoarea...