UTA Arad - Gloria Buzău 1-0. Trupa lui Mircea Rednic s-a apropiat la doar un punct de play-off
26.10.2024, 15:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
UTA Arad a învins-o pe Gloria Buzău, scor 1-0, în cadrul etapei a 14-a din SuperLiga României.
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
UTA Arad - Gloria Buzău 1-0. Elevii lui Mircea Rednic au câștigat toate punctele puse în joc, grație autogolului lui Ferraresso
UTA a început în forță duelul desfășurat la Arad. În minutul 8, Mabea a șutat puternic din afara careului, însă Greab nu a putut fi învins. 20 de minute mai târziu, Ferraresso a împins mingea cu capul în propria poartă, după o centrare venită de pe partea stângă de la același Mabea, iar arădenii aveau 1-0 pe tabela de marcaj.
În partea a doua a jocului, Ișfan a încercat să restabilească egalitatea pentru buzoieni, în minutul 51, când a trimis un șut în forță, însă Popa a respins balonul în lateral.
Replica arădenilor a venit două minute mai târziu, însă Mihai nu a reușit să ducă scorul la 2-0, după ce a trimis slab cu latul, pe centrul porții. În minutul 62, gazdele au trecut din nou peste oportunitatea de a majora scorul. Costache a trimis mingea în bară, în urma unei lovituri libere executate de Omondi.
Până la finalul partidei, tabela de marcaj nu a mai suferit modificări, iar arădenii au câștigat toate cele trei puncte.
În urma acestui succes, UTA Arad a urcat pe locul 9, cu 18 puncte acumulate până în prezent, după 14 etape. De partea cealaltă, Gloria Buzău este pe locul 13 cu 13 puncte strânse în runde.