UTA Arad - Chindia Târgoviște 1-1. Dominare a gazdelor, care obțin doar un punct la final
03.09.2022, 21:01
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: RFS - PAOK, joi, 19:45, DGS 1
UTA Arad și Chindia Târgoviște au remizat, 1-1, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 9 a Ligii 1.
UTA Arad - Chindia Târgoviște 1-1. Dominare a gazdelor, care obțin doar un punct la final
Gazdele au început mai bine confruntarea și au dominat copios prima parte. În ciuda acestui fapt, golul a venit la poarta lui Dragoș Balauru, care a greșit grav la un șut expediat de Akhmetov, de la marginea careului.
Goalkeeper-ul gazdelor a scăpat mingea pe sub el, iar din bară aceasta a intrat în poartă. Arădenii au dominat și au forțat golul egalării, iar Ilie Poenaru a trimis toți jucătorii de atac pe teren. Keșeru, intrat la pauză, a lovit bara în minutul 72.
UTA a egalat în minutul 86, după un corner, prin fundașul central Alexandru Benga, care a reluat excelent, din voleu.Gazdele s-au aruncat în atac, dar nu au mai putut marca, iar scorul final a fost de egalitate, 1-1.
VIDEO REZUMAT UTA Arad - Chindia Târgoviște 1-1
Știrea inițială:
UTA - Chindia LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1 | Keșeru, reprimit în lot, dar rezervă. Echipele probabile
Chindia este cea mai slabă echipă a momentului din Liga 1, cu doar două puncte (zero victorii, două egaluri, cinci înfrângeri), cu cele mai multe goluri primite (14), dar Adrian Mihalcea a avertizat că târgoviștenii nu vor fi victime sigure la Arad.
Echipa lui Ilie Poenaru stă ceva mai bine, locul 10, 11 puncte, cu trei victorii, două egaluri și trei înfrângeri, golaveraj 7-9, astfel că nici acolo apele nu sunt prea limpezi.
UTA: H. Mociu - Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxhallari - Batha, Cascini, Ubbink - Jobello, Postolachi, Otele
Antrenor: Ilie Poenaru
Chindia: Căbuz - Căpușă, Celea, Boldor, Ad. Ioniță - Vorobjovas, Passaglia - Neguț, Popadiuc. Dumitrașcu - D. Popa
Antrenor: Adrian Mihalcea
După eșecul cu Petrolul Ploiești, scor 2-3, în etapa trecută, Mihalcea a arătat cu degetul spre jucători care, în opinia sa, nu fac suficient de multe lucruri pe teren, dar și spre conducerea clubului care aduce jucători refuzați de alte echipe și nu investește în jucători de calitate.
UTA - Chindia LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1 | Mihalcea: ”E destul de greu”
Mihalcea a transmis că regretă că a acceptat să o preia pe Chindia Târgoviște, însă a spus categoric că nu va renunța, decât dacă nu va mai fi dorit de conducerea clubului.
”Deja e din ce în ce mai greu să vorbesc după astfel de meciuri. E greu să înțeleg unele lucruri, dar trebuie să accept realitatea și să încercăm să ieșim din această gaură. E destul de greu când meci de meci cine vrea să ne dea gol ne dă. Am început extrem de prost, am fost conduși cu 2-0, am avut o reacție, dar am fost timorați în fața porții.
Problemele astea personale ne-au costat. La un moment dat contează și valoarea individuală. Nu e întâmplător că mulți dintre băieții care sunt la echipă sunt refuzați de alte echipe. Îi luăm noi. Noi doar încercăm să facem transferuri și ne afundăm din ce în ce mai mult.
Eu sunt de vină. Duelurile trebuie câștigate. La faza ofensivă suntem ok, dar nu știu cum putem reuși să ieșim din această stare. O echipă în zece oameni, o echipă care avea doar șansa contraatacului, au reușit să inscrie când noi eram zece, iar ei doar doi. Voiam să câștigăm, veneam după o revenire, ar fi fost păcat să blocăm jocul și să nu dăm golul trei.
Poate în meciurile următoare vom marca trei goluri, dar cu siguranță vom lua patru. Le pare rău, dar noi avem sabia aici. Eu ce să fac? Au făcut ceva ca să nu le pară rău? Poate ei nu pot mai mult, poate eu nu le transmit. O să dansăm acum că lumea pare mulțumită? Noi suntem un bun sparring partner.
Dacă aș putea acum, aș cere zece transferuri. Știu că nu vor veni. Ăștia suntem. Noi ne cârpim. Nu avem fundaș dreapta, în atac avem doar doi atacanți și tot așa. E ușor să dau vina pe altcineva, când eu sunt singurul vinovat, și pentru că am acceptat, și că nu am reușit să îi fac să înțeleagă importanța fiecărui meci în parte.
Nu mă gândesc la o plecare. Nu renunț în ruptul capului. Faptul că sunt mai critic nu înseamnă că voi renunța, dar decizia e la conducător. Nu am mai spus nimic în vestiar. I-am lăsat să se schimbe, sunt dezamăgiți, dar sincer nu mă interesează. Mai aveam să intru eu pe teren”, a declarat Adrian Mihalcea la finalul meciului.
UTA - Chindia LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1 | Ilie Poenaru: ”Suntem dezavantajați”
De partea cealaltă, Ilie Poenaru susține că echipa sa plătește tribut erorilor de arbitraj, chiar și cu VAR.
”Consecutiv, de patru etape, suntem dezavantajați puțin câte puțin. Șteau arată destul de rău acum.
Nu cred că suntem puși la punct atât de bine cu VAR-ul", a spus Ilie Poenaru.