Universitatea Craiova – FC Voluntari 1-0. “Alb-albaștrii” sunt la un punct de FCSB, după a cincea victorie la rând
30.04.2022, 21:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova a câștigat meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 1-0, în etapa cu numărul șapte din play-off-ul Ligii 1, în direct pe Digi Sport 1.
Victorie neconvingătoare pentru Universitatea Craiova
- Echipa pregătită de către Laurențiu Reghecampf are cinci victorii la rând și s-a apropiat la un punct de ocupanta locului doi, FCSB.
- FC Voluntari are patru eșecuri la rând în play-off și riscă să piardă locul patru.
A fost un succes neconvingător pentru Universitatea Craiova, care a jucat modest în repriza a doua.
Singura reușită a partidei a venit în minutul 7. Marius Constantin a centrat pentru Ștefan Baiaram, care a înscris cu o lovitură de cap. Mingea s-a dus către vinclul porții.
Trei minute mai târziu, Universitatea Craiova putea să-și dubleze avantajul. Alexandru Crețu a centrat pentru Andrei Ivan, care a trimis mingea în bară.
În repriza a doua, FC Voluntari a fost echipa mai insistentă, dar n-a reușit să-și creeze o ocazie foarte clară.
În minutul 90+4, Universitatea Craiova putea să înscrie golul doi. Elvir Koljic a șutat în forță de la marginea careului, dar portarul Mihai Popa a respins mingea. La faza imediat următoare, Andrei Ivan nu a reușit să-l învingă pe portar, din unghi.
VIDEO Rezumatul meciului Universitatea Craiova – FC Voluntari 1-0 (Baiaram 7')
Pentru Universitatea Craiova urmează meciul cu FCSB, pe 8 mai, în Bănie. FC Voluntari va juca la Ovidiu cu Farul Constanța, pe 7 mai.