Universitatea Craiova - U Craiova 1948 2-0. Spectacol pitotehnic în tribune, tensiune în teren și faze controversate
14.02.2022, 22:00
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 în derby-ul local cu U Craiova 1948, după un meci cu spectacol pirotehnic în tribune și faze controversate pe teren.
Universitatea Craiova - U Craiova 1948 2-0. A fost spectacol pirotehnic, unde s-au folosit și artificii
Nici bine nu a început partida, că suporterii și-au dat în petec în tribună. Mai întâi în minutul 5, când meciul a fost întrerupt un minut, iar apoi în minutul 9, când jucătorii au fost trimiși la cabine și au revenit după 10 minute.
Gustavo a ratat prima ocazie mai marea meciului, iar peste două minute, tot el a deschis scorul. Trupa lui Reghecampf a fost aproape de autogol în minutul 23, când Bancu era să-și trimită mingea în propria poartă, dar portarul a respins spectaculos.
Universitatea Craiova - U Craiova 1948 2-0. Trupa lui Napoli a acuzat că golul al doilea a fost marcat după un fault
Șutul lui Markovic a fost apoi blocat de Kovacic, iar la cealaltă poartă, Diallo și Bauza au șutat în blocaj, fază la care oamenii lui Nicolo Napoli au cerut și un henț în careu. La ultima fază a primei reprize, Diallo a intervenit salvator, iar portarul a scos și el din fața lui Markovic.
Repriza a doua a început tot cu echipa lui "Reghe" la conducerea jocului, când portarul a reținut mingea deviată de Screciu. În minutul 58 a avut loc o fază controversată, când Bancu putea fi eliminat după un fault dur.
Universitatea Craiova a ratat apoi prin Baiaram, care a trimis la o palmă de poartă. Golul al doilea a fost reușit după o combinație între două rezerve. Nistor a centrat, iar Baiaram a marcat, numai că, la acea fază, Papp a făcut un fault asupra lui Compagno.
Universitatea Craiova - U Craiova 1948 s-a terminat 2-0, iar echipa lui Reghe încă speră la locul 3.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - U Craiova 1948 2-0:
Știrea inițială:
Partida dintre Universitatea Craiova și U Craiova 1948 se joacă de la ora 19:55, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro. De asemenea, abonații RCS-RDS pot urmări partidele din Liga 1 și pe aplicația Digi Sport, care poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store.
Trupa lui Reghecampf se pregătește de cel mai tensionat meci al ei din sezon, contra rivalei din oraș, U Craiova 1948.
Universitatea Craiova - U Craiova 1948 LIVE VIDEO, ora 19:55, pe Digi Sport 1 | Luptă între olteni
Univeristatea Craiova vine cu încrederea la cote înalte după victoria zdrobitoare din etapa trecută, 6-1, contra lui Dinamo.
De cealaltă parte, și trupa lui Nicolo Napoli stă bine din acest punct de vedere, după ce a reușit să o învingă pe FC Botoșani, 3-2, la capătul uneia dintre cele mai bune prestații a sezonului.
În tur, gruparea patronată de Mihai Rotaru s-a impus cu 2-0, datorită reușitelor semnate de Dan Nistor și Ștefan Baiaram.
Arena va putea fi ocupată la 30 la sută din capacitate, asta însemnând puțin peste 9000 de suporteri. Oaspeții de la U Craiova 1948 urmează să primească 470 de bilete. Până ieri, se vânduseră peste 6000 de bilete, iar organizatorii se așteaptă ca la ora partidei tichetele să fie sold out.
Universitatea Craiova - U Craiova 1948 LIVE VIDEO, ora 19:55, pe Digi Sport 1 | Ce a declarat Reghecampf înainte de meci
Înaintea partidei, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre derby-ul Craiovei, despre care spune că este așteptat cu nerăbdare de suporterii olteni.
Reghecampf se așteaptă la un meci dificil în fața marii rivale din Craiova, iar antrenorul Universității Craiova a surprins cu o comparație cel puțin interesantă. Laurențiu Reghecampf a comparat derby-ul Craiovei cu derby-ul orașului Milano, dintre Inter și AC Milan.
”Venim după un meci foarte bun cu Dinamo, urmează unul interesant acasă cu FC U Craiova. Și ei trec printr-o perioadă bună, deci cu siguranță va fi un meci greu pentru noi. Atmosfera e una pe care o știți foarte bine. Se întâlnesc două echipe care sunt din același oraș, unul cu multă tradiție. Deci cu siguranță meciul va fi la un nivel foarte înalt din punct de vedere al atmsferei
Locuim într-un oraș care trăiește prin fotbal. Oamenii de aici sunt iubitori de fotbal, trăiesc la un nivel foarte înalt acest fenomen. Este foarte important să se întâmple lucrul acesta. E ca și cum ai întreba, la Milano, când joacă Inter cu Milan, ce simt spectatorii sau fanii”, a declarat Laurențiu Reghecampf la conferința de presă.