Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0. "Dubla" lui Ivan răpune campioana, iar oltenii se apropie la 6 puncte de ardeleni
11.02.2023, 21:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova a câștigat cu 2-0 derby-ul împotriva campioanei CFR Cluj, din etapa a 25-a. Andrei Ivan a reușit a doua "dublă" la rând pe teren propriu.
Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0. Andrei Ivan a reușit dubla
CFR a început partida cu un gol anulat, marcat de Deac în minutul 18. Au urmat două ocazii bune ale lui Bîrligea în interval de un minut.
Oltenii au răspuns tot prin două ocazii într-un minut, la voleul lui Vătăjelu, respins de portar și prin capul lui Zaikov. Ultima ocazie a primei reprize a aparținut tot Craiovei, când Markovic a ratat exasperant, din poziție foarte bună.
Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0. Oltenii sunt la 6 puncte în spatele ardelenilor
Repriza a doua a început cu Craiova la stăpânirea jocului, iar Ivan a ratat din nou. În minutul 67, același Ivan a deschis scorul după un șut deviat ușor.
Până la final, același atacant a reușit dubla în minutul 86 și a închis partida.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0:
Știrea inițială:
Meciul Universitatea Craiova-CFR Cluj, din cadrul etapei a 25-a a Ligii 1, se joacă de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Este unul dintre cele mai tari meciuri ale rundei, mai ales că pune față în față două echipe care au avut probleme etapa trecută.
Oltenii au pierdut în deplasare, iar ardelenii, pe teren propriu, dar cea mai mare problemă a lor a fost că niciuna nu avea cum să emită pretenții prea multe deoarece adversarii au fost mai buni.
Meciurile cu pricina au fost Farul - Universitatea Craiova 2-1 și CFR Cluj - FCSB 0-1.
Universitatea Craiova - CFR Cluj, Live Video 20:00, Digi Sport 1
Arbitrul meciului, Marcel Bârsan, va avea de condus un meci cu mari tensiuni. Mai ales la Craiova, acolo unde finanțatorul Mihai Rotaru "a coborât în iarbă" și a început curățenia.
Prima victimă a fost Arlauskis, al cărui contract s-a reziliat de urgență, plus alți 7 jucători de care oltenii ar vrea să se despartă, până la finalul perioadei de transferuri, 13 februarie, sau, în cel mai rău caz, în vară.
- Partida Universitatea Craiova - CFR Cluj va putea fi vizionată de abonații RCS-RDS pe Digi Sport 1, pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro
Cel două echipe s-au întâlnit de 15 ori pe terenul oltenilor, iar statistica este perfect echilibrată: cinci victorii fiecare echipă și cinci egaluri!
În partida tur, CFR Cluj-Universitatea Craiova s-a terminat 2-0
Ce a spus antrenorul Eugen Neagoe înaintea meciului Universitatea Craiova - CFR Cluj
"Nu este vorba de curățenie, avem un lot destul de numeros, așa că am avut discuții cu conducerea clubului, cu domnul Rotaru, și probabil se vor mai lua niște decizii în zilele următoare.
Sunt jucători aproape de finalul contractului, trebuie să luăm anumite decizii, asta nu înseamnă că facem curățenie. Nu am făcut acea listă, nu știu de unde o aveți, cine a dat-o.
Aveți răbdare, nu putem să facem lucrurile de azi pe mâine, nu putem să renunțăm acum la 10 jucători, nu vom face lucrul ăsta", a spus Neagoe.
Dan Petrescu este sigur că toate echipele din play-off se vor bate pentru titlul de campioană
Dan Petrescu anticipează că play-off-ul din acest sezon va fi cel mai disputat de când s-a trecut la acest format competițional. În plus, antrenorul campioanei consideră că lupta la titlu se va da între toate echipele din play-off, spre deosebire de anii trecuți.
”Eu vă spun şi o să vedeţi că am dreptate, nu vor mai fi cinci echipe care să se bată la titlu, vor fi şase. Nu vor mai fi play-off-uri în care o echipă, cum am fost noi, să aibă şase victorii, nu va mai fi aşa. Eu nu cred că o echipă se va distanţa. În mare măsură se ştiu echipele din play-off, în afara lui Sepsi, celelalte cinci se ştiu.
Va fi un play-off în care toate echipele se vor lupta să câştige titlul, inclusiv Craiova. Cred că va fi cel mai greu play-off de când s-a inventat, nu a mai fost unul aşa strâns”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.
Ce le transmite Mihai Rotaru jucătorilor de la echipă
”În acest moment, nu poți să spui despre niciun jucător că este la nivelul din sezonul trecut.
Trebuie să înțeleagă că nu poți veni la Craiova, să primești salariul, fără să dai înapoi măcar jumătate din ceea ce primești”, a spus Rotaru, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Fotbal Club.