Unirea Slobozia - CFR Cluj 1-1. Ardelenii au făcut un nou pas greșit în campionat
15.12.2024, 17:28
Premier League: Manchester City - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Unirea Slobozia a remizat, scor 1-1, cu CFR Cluj, în etapa a 20-a din SuperLigă.
Pentru ialomițeni a marcat Florin Purece (minutul 37, din penalty), în timp ce pentru clujeni a punctat Louis Munteanu (minutul 61, din penalty).
Unirea Slobozia - CFR Cluj 1-1
Prima mare ocazie le-a aparținut ialomițenilor, care au ratat din poziție ideală. Concret, în minutul 20, Ibrian s-a infiltrat în careul advers și i-a centrat în fața porții lui Vlăsceanu, care a trimis cu capul în bara transversală din doi metri, cu toată poarta goală în față.
Clujenii puteau da lovitura două minute mai târziu (minutul 22), dar șutul lui Louis Munteanu de la mare distanță, ușor deviat, s-a dus în bara transversală.
În minutul 32, Unirea Slobozia a beneficiat de o lovitură de pedeapsă în urma consultării VAR, pentru un henț comis în careu de Bolgado. Însă, lovitura de la 11 metri executată de ucraineanul Pospelov a fost parată de portarul Hindrich.
Dar, penalty-ul a fost repetat de ialomițeni, după ce mai mulți jucători ai celor de la CFR Cluj au pătruns în suprafața de pedeapsă, înainte ca Pospelov să lovească balonul de la punctul cu var.
În cele din urmă, penalty-ul a fost repetat și, de această dată, transformat de Florin Purece.
Ardelenii puteau egala pe tabela de marcaj în minutul 40 prin Postolachi, dar lovitura sa de cap din interiorul careului a fost respinsă în corner de Rusu. Astfel, Unirea Slobozia a intrat în avantaj în fața celor de la CFR Cluj la pauză, scor 1-0.
Ardelenii au reușit să egaleze pe tabela de marcaj în minutul 61, după ce Louis Munteanu a transformat o lovitură de la 11 metri obținută de Păun (care a fost faultat în careu de Coadă).
În finalul partidei, în minutul 89, antrenorul Dan Petrescu a fost eliminat de arbitrul Ionuț Coza pentru proteste. În cele din urmă, partida dintre Unirea Slobozia și CFR Cluj s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj se află pe locul al 5-lea al SuperLigii, cu 32 de puncte, în timp ce Unirea Slobozia ocupă poziția a 13-a a ierarhiei, cu 22 de puncte.