U Craiova 1948 - Petrolul 0-1. Ploieștenii, trei victorii la rând. Oltenii, al treilea eșec în ultimele patru jocuri
31.03.2023, 22:50
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
U Craiova 1948 - Petrolul s-a terminat 0-1, în etapa a doua din play-out, iar ploieștenii au făcut schimb de locuri cu oltenii și au devenit lideri.
U Craiova 1948 - Petrolul 0-1. Ploieștenii au 3 victorii la rând
Meciul a început cu două ocazii "timide" ale Petrolului, prin Seto și Jair, iar oltenii au dat replica abia pe finalul primei părți, prin șutul lui Bauza și cel al lui Blănuță.
Partea secundă a început mai energic față de prima, iar Bahassa și Negru au tras primele semnale de alarmă la poarta ploieștenilor.
U Craiova 1948 - Petrolul 0-1. Oltenii, 3 eșecuri în ultimele 4 meciuri
Golul a venit însă în urma unei greșeli a Craiovei și l-a reușit Țicu, pe contraatac.
Până la final, trupa lui Nicolo Napoli a avut o șansă prin Bauza, care a ratat exasperant, din poziție foarte bună, iar oltenii bifează al treilea eșec din ultimele 4 etape.
VIDEO cu rezumatul meciului U Craiova 1948 - Petrolul 0-1:
Știrea inițială:
U Craiova 1948 și Petrolul se înfruntă de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, în etapa a doua a play-out-ului SuperLigii.
Meciul dintre U Craiova 1948 și Petrolul poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
U Craiova 1948 - Petrolul, LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1, în etapa a doua din play-out
Ambele formații au început cu dreptul play-out-ul. U Craiova 1948 a învins-o pe CS Mioveni, scor 3-0, în prima rundă, în timp ce Petrolul a învins-o pe UTA, scor 1-0.
În partidele din sezonul regulat, Petrolul s-a impus în meciul tur, scor 1-0, în timp ce returul s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Înaintea meciului din play-out, U Craiova 1948 ocupă primul loc în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Petrolul se află pe poziția a doua, cu 21 de puncte.
Clasament play-out
Ce a spus Florin Pîrvu înaintea meciului cu U Craiova 1948
”Întâlnim o echipă foarte bună, care s-a bătut până la ultimul meci al sezonului regulat să intre în play-off. Craiova are un lot valoros, cu jucători care pot face diferența, dar și noi venim după două victorii consecutive. Avem încredere și sunt premise pentru ca vineri să facem un joc bun și să ne întoarcem cu puncte de la Craiova.
Așteptam pauza aceasta, pentru că venea după o perioadă foarte încărcată, dar, acum, parcă pot spune că mai mult ne-a încurcat! Ne-a dat puțin peste cap o viroză, mulți jucători au fost scoși din antrenamente din această cauză, iar departamentul medical a avut mult de lucru.
Am vorbit și cu Țicu, imediat după meciul naționalei U21 contra Germaniei, pentru că am văzut că a acuzat ceva probleme atunci când a ieșit de pe teren, dar, din fericire, nu este vorba de ceva grav și, cu siguranță, va fi apt pentru jocul de la Craiova.
Poate că pare un clișeu, dar cel mai important meci este cel care urmează, nu mă gândesc la faptul că am putea termina pe primul loc în play-out. Sunt echipe apropiate valoric, orice punct contează și nu trebuie să picăm, acum, într-o capcană și să spunem că ne batem să câștigăm play-out-ul!
Nu, trebuie să avem foame de rezultate în continuare, să adunăm puncte și, la urmă, atunci când se va trage linie, vom vedea unde ne situăm”, a spus antrenorul Petrolului, în cadrul unei conferințe de presă.