U Cluj – UTA 0-0. Remiză pe "Cluj Arena", pe un teren impracticabil. Arădenii, al 10-lea meci fără succes în Liga 1
11.12.2022, 16:34
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Universitatea Cluj și UTA au încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa cu numărul 20 din Liga 1.
U Cluj – UTA 0-0. Remiză pe "Cluj Arena", pe un teren impracticabil. Arădenii, al 10-lea meci fără succes în Liga 1
Pe un gazon aflat într-o stare deplorabilă, Universitatea Cluj și UTA Arad și-au împărțit punctele într-un duel important din zona de jos a clasamentului.
Elevii lui Laszlo Balint au fost cei care au avut ocaziile mai mari în prima repriză, însă nici Keșeru și nici Dobrescu nu au reușit să-l învingă pe Gorcea cu execuțiile lor. În repriza secundă, clujenii au pus și ei presiune, însă nu au reușit să modifice tabela de marcaj.
Cea mai interesantă fază a avut loc în minutul 65 al jocului, atunci când Adrian Bălan a rupt din greșeală plasa porții, iar Romario Pires a făcut o improvizație. Mijlocașul celor de la U Cluj s-a urcat pe un scaun și a încercat să lege plasa ruptă cu o fașă medicală.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj rămâne pe locul 14 în Liga 1, cu 19 puncte acumulate în 20 de meciuri disputate. De cealaltă parte, UTA se află pe 15 și are 18 puncte acumulate în 20 de meciuri.
- Ultimul succes al celor de la UTA a avut loc pe 9 septembrie, contra celor de la FC Botoșani, scor 2-1
VIDEO cu rezumatul meciului U Cluj - UTA 0-0
U Cluj - UTA Arad
Se anunță un duel interesant, între două formații aflate într-o ”foame” evidentă de puncte. U Cluj este pe locul 14 în Liga 1, cu 18 puncte, în timp ce UTA Arad se clasează o poziție mai jos, cu 17 puncte.
Ambele formații au ”uitat” să mai câțige în Liga 1: U Cluj a înregistrat două înfrângeri și un egal în ultimele trei runde, în timp ce arădenii au înregistrat șapte înfrângeri și două egaluri în ultimele nouă etape din Liga 1.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 63 de ori în principala competiţie internă, de 21 de ori au câştigat clujenii, de 30 de ori s-au impus arădenii, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.
U Cluj, avantaj în duelurile cu UTA Arad
Palmares cu U Cluj gazdă: 31 meciuri - 18 succese U Cluj - 5 remize - 8 victorii UTA.
Primul meci a avut loc pe 8 decembrie 1946 şi s-a încheiat cu victoria categorică a arădenilor, scor 4-0, marcatori L. Bonyhadi dublă, I. Nicşa şi M. Toth.
Întâiul succes din contul studenţilor clujeni a venit un an mai târziu, pe 19 octombrie 1947, Universitatea - ITA 2-0, antrenori Nicolae Munteanu, respectiv Petre Steinbach.
Cinci dintre cele 12 remize s-au terminat fără gol marcat, dintre care doar una pe terenul grupării din Cluj (20 iunie 1973).
- Cea mai recentă confruntare din Superliga României: 13 august 2022, UTA Arad - U Cluj 2-1, goluri înscrise de V. Postolachi, J. Cascini, respectiv Adr. Bălan.
Echipele probabile
U Cluj: Gorcea - Vlădoiu, Pițian, Ispas, Briceag - Filip, Simion, Bic - Haită, Thiam, Fulop.
Antrenor: Eugen Neagoe.
UTA Arad: Iacob - Vukcevic, Benga, Hoxkhallari, Dobrescu - Batha, Anton, Stahl, Șteau, Otele - Keșeru.
Antrenor: Laszlo Balint.