”Totul e aproape rezolvat!”. Rapid e gata să-l transfere pe Alex Pașcanu
articol scris de Digi Sport26.07.2024, 13:58
Alexandru Pașcanu (25 de ani) este la doar un pas de revenirea în România.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ponferradina, echipa de care aparține, a retrogradat în Liga 3 din Spania și este gata să îl vândă la Rapid.
Rapid e aproape să-l transfere pe Alex Pașcanu
După cum a fost anuțat recent, Ponferradina solicită între 300.000 și 400.000 de euro pentru a îl lăsa pe Alexandru Pașcanu să plece.
Totul a fost confirmat și de către tatăl stopper-ului de 25 de ani. Alin Pașcanu a dezvăluit că totul este aproape rezolvat, iar singurul lucru care mai stă în calea transferului este ca Ponferradina să-și dea acordul.
- Dacă mutarea s-ar realizat, Rapid ar fi cel de-al treilea club din România pentru Pașcanu, după CFR Cluj și FC Voluntari.
”Totul e aproape rezolvat, rămâne că Ponferradina și Rapid să se înțeleagă. Astăzi se va rezolva totul, lui Alex îi place proiectul Rapid, pentru că are și colegi de la națională în Giulești, Lennon îl urmărea, iar el vrea să vină în Giulești pentru că se simte dorit”, a spus tatăl lui Alex Pașcanu, potrivit Fanatik.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Alex Pașcanu, potrivit transfermarkt.com.
Benjamin Siegrist a semnat cu Rapid
Rapid a rezolvat cel de-al cincilea transfer al verii și l-a prezentat pe portarul Benjamin Siegrist (32 de ani).
Goalkeeper-ul elvețian vine în Giulești, după ce în această vară au mai fost prezentați Cristi Manea (26 de ani), Luka Gojkovic (24 de ani), Filip Blazek (26 de ani) și Timotej Jabor (21 de ani).
Portarul care a evoluat în ultimele două sezoane la Celtic a venit la cererea lui Neil Lennon și se va lupta pentru locul de titular cu Marian Aioani.
Benjamin Siegrist a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu Rapid, dar și cu opțiunea de prelungire pentru încă un sezon.
Goalkeeper-ul în vârstă de 32 de ani a fost prezentat oficial în cursul zilei de miercuri, 24 iulie, și a oferit și prima declarație.
”Sunt foarte fericit și mândru să fiu aici. E un nou capitol important în cariera mea, la un club foarte mare de fotbal. Îmi plac provocările. Cred că se practică un fotbal bun aici, într-o ligă competitivă și sunt pregătit să dau tot ce am mai bun pentru Rapid.
Suporterii sunt extraordinari și sper să trăim multe momente frumoase împreună! Abia aștept să lucrez cu Neil Lennon. Am evoluat doar împotriva lui, dar este un antrenor foarte mare, un nume uriaș în istoria lui Celtic”, a spus Benjamin Siegrist.
Etichete: rapid , transfer , spania , superliga , ponferradina , alex pascanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...