"Toți moțăiau, erau morți, el dădea 100 %" Azi împlinește 40 de ani, dar o aniversare făcută în România a rămas de pomină
articol scris de Digi Sport10.11.2020, 15:18
Wesley Lopes, unul dintre oamenii pentru care se umpleau stadioanele în România, împlinește azi 40 de ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Galerie Foto
Brazilianul cu 121 de partide și 64 de goluri în Liga 1 a fost adus la SC Vaslui de fostul mare arbitru Adrian Porumboiu, care a știut să relaționeze cu atacantul mereu surprinzător. L-a lăsat mai liber când simțea că echipa e dependentă de sud-american, dar l-a mai și dojenit când a fost cazul. Vaslui nu a câștigat titlul într-o perioadă în care jucătorii săi cu un potențial tehnic imens aduceau un plus de culoare în fotbalul românesc, dar memoria colectivă își amintește de spectacolul lăsat în urmă de Wesley, Adailton sau Sânmărtean.
Adrian Porumboiu despre Wesley: "După o noapte de beție, la ora 9 făcea un duș, se bărbierea, iar la 10 jumătate era pe teren. Era o forță a naturii"
Una dintre aniversări, în urmă cu mulți ani, l-a prins pe Wesley în România. Sud-americanul care a mai evoluat în România și la Iași nu avea cum să rateze o petrecere învăluită în aburi bahici. Adrian Porumboiu a dezvăluit în urmă cu câțiva ani cum a decurs "recuperarea" lui Wesley.
"Wesley este jucătorul cel mai... N-am mai întâlnit până la el un jucător de talia lui. Să nu lipsească decât de la un singur antrenament, când a fost ziua lui. Toți moțăiau, erau morți și el dădea 100% la antrenament. N-am văzut în viața mea așa ceva.
După o noapte de beție, la ora 9 făcea un duș, se bărbierea, iar la 10 jumătate era pe teren. L-am văzut odată că era mort, el nu știa că aflasem ce făcuse toată noaptea. El era fresh, fresh! La capitolul ăsta, era o adevărată forță a naturii", declara Adrian Porumboiu, într-un interviu pentru Digi Sport.
Denis Zmeu: "Ne adunam cu toţii, el lua patru-cinci beri. Era un atacant incredibil, foarte inteligent"
Înclinația brazilianului spre distracție a fost subliniată și de Denis Zmeu, într-un material din ProSport. ”Mi-au spus mulţi că a fost cules de câteva ori de sub mese. M-am mirat. Mi-a zis cineva că a băut 62 de beri într-o noapte. Nu pot să cred. Şi la Vaslui mai bea, dar după meci. Ne adunam cu toţii, el lua patru-cinci beri.
Hai, poate mai băga câteva, dar să ajungi la 62... Nu cred. Probabil mai servea şi la Vaslui, dar a doua zi era fresh la antrenament. Nu se cunoştea. În plus, era Porumboiu acolo. Nu-şi permitea să facă aşa ceva. Era un atacant incredibil, foarte inteligent", a spus Zmeu, pentru sursa citată.
Etichete: adrian porumboiu , wesley lopes , sc vaslui , wesley lopes 40 de ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...