Sepsi - U Craiova 1948 4-0. Oltenii, umiliți în finala pentru play-off de la Sfântu Gheorghe
16.03.2023, 22:58
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Meciul Sepsi - U Craiova 1948 s-a încheiat cu victoria fără emoții a covăsnenilor, scor 4-0, care merg în play-off-ul Ligii 1 în urma acestui rezultat.
Jocul dintre Sepsi și U Craiova 1948 a avut loc la 46 de zile distanță de momentul în care arbitrul Andrei Chivulete (36 de ani) a decis să-l suspende, după ce îl oprise în două rânduri din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oltenilor.
Prima comisie care a judecat cazul, cea de Disciplină, a decis că U Craiova pierde cu 0-3 partida, plus unele amenzi drastice. Ulterior, la Comisia de Recurs, membrii au dat o sentință diferită și au hotărât ca meciul să se rejoace, din minutul 1.
Sepsi - U Craiova 1948 4-0, în finala pentru play-off
Meciul dintre cele două formații a fost condus de la un capăt la altul de către gruparea antrenată de Cristiano Bergodi (58 de ani).
Păun a deschis scorul în minutul șapte, iar Aganovic a trecut pe lângă 2-0 în minutul 12. Bălașa a dus scorul la 2-0 ulterior, în urma unei erori comise de portarul Gurău, în minutul 16.
Finalul primei părți a fost controlat tot de Sepsi. După ce Ștefănescu a cerut o lovitură de la 11 metri în minutul 41, Aganovic a înscris în minutul 44 pentru 3-0.
Partea a doua a început tot cu elevii lui Bergodi. După o ratare a lui Cosmin Matei din lovitură liberă, Safranko a făcut 4-0 în minutul 49, din careul de șase metri.
Oltenii au marcat prin Sidibe, în minutul 85, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. Meciul s-a încheiat cu ratarea lui Ion Gheorghe, din minutul 90+3, din șase metri.
Covăsnenii merg în play-off, în timp ce oltenii se duc în play-out.
VIDEO Rezumat Sepsi - U Craiova 1948
Știrea inițială
Sepsi - U Craiova 1948, Live Video Digi Sport 1. Cu victorie sau egal, U Craiova se va clasa pe locul 6 și va juca în play-off
Echipa din Sf. Gheorghe era considerată de foarte mulți una dintre formațiile care vor fi cu siguranță între primele șase clasate, dar în 2023, echipa nu a mai avut rezultate bune și așa s-a ajuns la momentul ca acest meci să fie decisiv.
Echipa lui Cristiano Bergodi joacă pe teren propriu meciul, care se reia din minutul 1, și nu are decât varianta victoriei care să treacă peste U Craiova în clasament și să se alăture echipelor Farul, CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Rapid în play off.
În plus, jocul este decisiv și pentru viitorul lui Bergodi la Sepsi pentru că o ratare a obiectivului va însemna despărțirea de antrenor.
- Abonații RCS-RDS vor mai avea posibilitatea să vizioneze partida pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro, pe teritoriul României
”Am avut aceleași zile la dispoziție. Cu jucătorii am vorbit, ne-am refăcut fizic. Vom juca această finală. E o finală, nu știu ce moral mai trebuie ridicat.
Trebuie numai să câștigăm. Băieții conștientizează ei. Dacă nu te mobilizezi acum, atunci când? În general, au avut un parcurs mai constant. Dacă am ajuns acolo aproape de ei, înseamnă că am făcut și noi puncte.
Noi am avut probleme în unele meciuri din retur. Nu pot explica. Vom vedea cine e mai bun. Diferența va fi făcută de jucătorii care vor gestiona mai bine presiunea.
Noi avem nevoie de un rezultat de trei puncte. Echipa care va avea mai multă încredere în calitățile proprii, va câștiga meciul. Trebuie să atingem un obiectiv.
Nu am emoții, am fost mereu o persoană echilibrată. Am jucat meciuri importante. Repet, e o finală”, a spus Cristiano Bergodi, la conferința de presă programată înaintea meciului din această seară.
Adrian Mititelu nu merge la egal la jocul Sepsi - U Craiova 1948. Meciul este programat de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1
În același timp, Adrian Mititelu s-a declarat optimist că U Craiova 1948 are suficientă calitate pentru a marca măcar o dată în poarta lui Sepsi.
”Nu se poate merge la egal. Sepsi e o echipă foarte bună, îți dă un gol și, dacă joci la egal, după aia alergi tu să le dai gol. Poate să iasă un dezastru. Putem să mergem ori noi, ori ei.
Mai bine faci un meci frumos și important e să nu luăm mai multe decât marcăm. Eu sunt convins că vom marca la Sepsi. Au un teren foarte bun, sper că n-o să-l ude. Și ei au jucători de calitate. Sunt o echipă foarte bună și ne temem de ei, dar mergem și cu curaj acolo”, a declarat Adrian Mititelu, pentru site-ul oficial al lui U Craiova 1948.
Formația care va încheia pe locul șase sezonul regulat o va întâlni în prima rundă de play-off pe Farul.