Sepsi - Hermannstadt 2-3. Hat-trick pentru Ianis Stoica! Toate golurile în repriza a doua!
14.02.2025, 18:52
SuperLiga: Sepsi - Gloria Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
Hermannstadt a câștigat partida cu Sepsi, scor 3-2, care a contat pentru etapa cu numărul 27 din SuperLiga României.
- Partida a putut fi văzută pe Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro în format live video și text, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Dacă în prima repriză cele două formații și-au împărțit ocaziile, actul secund a fost un adevărat recital de goluri!
Intrat la pauză, Ianis Stoica a fost fără doar și poate omul meciului, cu 3 goluri reușite.
Primele două le-a marcat în minutele 51 și 53, ca mai apoi, Tamaș să reducă din diferență, pentru covăsneni, în minutul 64. Același Stoica a reușit să facă 3-1 în minutul 72, însă Ștefan a mai redus din diferență, în minutul 75.
Sepsi a mai încercat egalarea în finalul meciului, însă nu a reușit și a pierdut cu 2-3.
În urma rezultatului înregistrat, Sepsi este pe 7 în SuperLigă, cu 37 de puncte, în timp ce Hermannstadt este pe 9, cu două lungimi mai puțin.
VIDEO cu rezumatul partidei:
Clasamentul din Superligă

Știrea inițială:
Sepsi - Hermannstadt, LIVE VIDEO, 17:00, Digi Sport 1. Covăsnenii s-au impus cu 4-0 în tur
Înainte de startul etapei, Sepsi ocupă locul 7, cu 37 de puncte, în timp ce Hermannstadt se află pe poziția a 9-a, la cinci puncte în spate.
Covăsnenii au pierdut de o manieră categorică etapa trecută, 0-3 cu FCSB, în timp ce sibienii au remizat cu Petrolul, 1-1.
În cazul unei victorii, Sepsi ar depăși-o pe Rapid și ar urca, cel puțin temporar, pe loc de play-off. Dacă Hermannstadt s-ar impune, trupa lui Măldărășanu ar veni la doar două puncte în spatele covăsnenilor.
În meciul tur, Sepsi s-a impus fără drept de apel, scor 4-0. El Sawy, Florin Ștefan, Isnik Alimi și Mihajlo Neskovic au punctat pentru echipa antrenată de Valentin Suciu.
Clasamentul din SuperLigă
