Sepsi - FCSB 2-2. Gafa lui Ștefan Târnovanu amână petrecerea de titlu
24.04.2024, 23:40
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Sepsi și FCSB au terminat la egalitate, scor 2-2, partida din cadrul etapei a șasea a play-off-ului SuperLigii României.
Sepsi - FCSB 2-2
FCSB a jucat excelent jocul, iar în minutul 9, Florinel Coman a reușit să deschidă scorul. 10 minute mai târziu, ”șeptarul” lui Elias Charalambous a s-a accidentat și a fost înlocuit de Miculescu.
În minutul 22, Roland Varga a dus scorul la 1-1, iar David Miculescu a stabilit scorul primei reprize.
În cea de-a doua repriză, cele două formații au a avut ocazii mari. În minutul 70, Ștefan Târnovanu a ieșit greșit la o centrare, iar Florin Ștefan a profitat.
Astfel, FCSB ratează șansa de a fi matematic campioană și așteaptă etapa viitoare, atunci când o întâlnește pe Farul.
VIDEO cu rezumatul partidei Sepsi - FCSB 2-2
În etapa precedentă, Sepsi a fost învinsă pe teren propriu, scor 1-3, de Universitatea Craiova. Trupa covăsneană ocupă locul 6 în ierarhia play-off-ului, cu 27 de puncte. Formația din Sfântu Gheorghe speră încă la o clasare pe poziția a 3-a, care duce la barajul pentru Conference League. Pentru acest lucru, e obligatoriu să aibă un parcurs fără greșeală în ultimele 5 runde ale campionatului.
De partea cealaltă, în meciul cu Rapid (2-2), FCSB a pierdut primele puncte din play-off, după 4 victorii la rând. Elevii lui Elias Charalambous conduc detașat clasamentul, cu 11 puncte diferență față de Universitatea Craiova, ocupanta poziției a doua. În cazul în care vor câștiga cu Sepsi, iar oltenii nu vor învinge CFR-ul pe teren propriu, joi, bucureștenii vor deveni campioni matematic, cu 4 etape înainte de finalul sezonului.
FCSB ar putea deveni ”regina României la fotbal” și dacă ar scoate o remiză la Sfântu Gheorghe, iar Craiova ar fi învinsă de CFR Cluj.
Sepsi și FCSB s-au întâlnit de 21 de ori la nivelul primei ligi: două victorii Sepsi, 6 remize și 13 succese FCSB. Liderul SuperLigii a câștigat ultimele 7 dueluri contra covăsnenilor.
- Ștefănescu este golgheterul lui Sepsi, cu 12 reușite, în timp ce Coman e cel mai bun marcator al FCSB-ului, cu 17 goluri.
Sepsi - FCSB | Charalambous: ”Suntem foarte aproape de titlu, dar încă nu l-am câştigat”
”Suntem foarte aproape de titlu, dar încă nu l-am câştigat. Aşa că trebuie să facem un mare efort şi să îl câştigăm. Pentru că ştim că în fotbal până nu câştigi un trofeu nimeni nu îţi poate garanta dinainte că îl vei câştiga. Începem partea a doua a play-off-ului, un play-off în care ştiam că toate meciurile vor fi dificile.
Acum vom întâlni o formaţie căreia îi place să joace şi am văzut în meciul ei precedent, că deşi a pierdut, a avut controlul mingii. Sepsi a câştigat în deplasare cu Rapid, aşa că ştim că ne va fi foarte greu.
Jucătorii mei sunt însă într-o formă bună şi sper eu ca mâine să arate un joc bun şi să câştige cele trei puncte, unele foarte importante în lupta pentru titlu. Am analizat adversarul, iar Sepsi este o echipă care în special cu acest antrenor practică un fotbal frumos", a spus Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare partidei cu Sepsi.