Sepsi - Farul 1-1. Constănțenii au condus și au avut și o bară, dar covăsnenii au egalat în minutul 90
29.04.2023, 23:40
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Farul a făcut un pas greșit în lupta la titlu și a scăpat printre degete victoria în meciul cu Sepsi, din etapa a șasea a play-off-ului. Trupa lui Hagi a condus, dar covăsnenii au egalat în minutul 90.
Sepsi - Farul 1-1. Constănțenii au condus și au avut și o bară
Farul a avut o primă ocazie în minutul 19, prin Munteanu, iar Sepsi a dat replica prin Bălașa. Au fost singurele faze notabile din prima repriză. Partea secundă a fost spectaculosă, iar Ștefănescu a avut o oportunitate.
Puștiul Mazilu a reușit apoi o fază superbă, când și-a umilit adversarii, dar a nimerit bara. Munteanu a mai avut apoi o oportunitate, iar în minutul 73 a venit și un gol meritat, reușit de Borza.
Sepsi - Farul 1-1. Covăsnenii au egalat în minutul 90
Sepsi a răspuns prin ocazia lui Tudorie, iar finalul a fost foarte animat. Munteanu a avut o acțiune superbă, dar portarul a respins incredibil.
Însă în ultimul minut, Sepsi a egalat prin Ștefănescu și meciul s-a terminat 1-1.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - Farul 1-1:
Știrea inițială:
Sepsi - Farul, programat în etapa 6-a a SuperLigii de fotbal a României este un meci mult mai important decât pare la prima vedere.
Liderul la zi se poate depărta și mai mult de urmăritoare și ar mai rămâne doar patru etape de disputat. În tur, scorul a fost 2-1 pentru Farul, la Constanța, iar în sezonul regulat meciul direct de la Sf Gheorghe a fost câștigat tot de "marinari", cu 1-0.
Sepsi - Farul, Live Video 21:45 Digi Sport 1. Etapa trecută, rezultatele au fost folositoare Farului
Este adevărat că doar o victorie a trupei manageriate de Gică Hagi nu ar fi suficientă pentru o distanțare de locul 2, ocupat în acest moment de către CFR Cluj. Dar runda are două jocuri extrem de tari, ale căror rezultate pot influența decisiv ierarhia.
Și dacă etapa trecută beneficiara cea mai importantă după Farul - CFR 1-0 și Rapid - FCSB 1-0 a fost liderul, de ce ar fi o surpiză să se întâmple la fel și acum? Desigur, pe plus a fost și Universitatea Craiova, care a învins Sepsi cu 2-1, în deplasare, dar nu în lupta pentru titlu.
"Challenge foarte, foarte important pentru noi. Trei puncte care sunt importante în drumul nostru, în visul nostru, care să ne ajute să câștigăm campionatul. Deja începe returul, unde trebuie să fim foarte pragmatici, foarte concreți", a declarat Gică Hagi, la conferința susținută înaintea meciului de la SF Gheorghe, împotriva echipei care va juca finala Cupei României, cu U Cluj.
FCSB și CFR Cluj au meciuri mai grele decât Farul în etapa a 6-a, cel puțin la prima vedere
- Abonații RCS - RDS mai pot viziona partida Sepsi - Farul pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro, pe teritoriul României
Jocul Universitatea Craiova - FCSB este programat duminică, de la ora 21:00, iar echipa lui Becali trebuie să bată ca să rămână în cursa pentru titlu. Dar și oltenilor, cele trei puncte le pot fi vitale pentru clasarea pe podium.
Iar luni, de la ora 21:00, pe Giulești se va juca Rapid - CFR Cluj. Rapid nu mai poate spera la prea multe, dar orgoliul este mare, mai ales după ce echipa a învins pe FCSB, scor 1-0.
În acest moment, Farul are 42 de puncte, CFR Cluj 38, FCSB 37, iar Universitatea Craiova 35.