Sepsi – Dinamo 2-1. Storck i-a stricat debutul lui Kopic! "Dublă" pentru Ștefănescu
04.12.2023, 21:53
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Sepsi s-a impus cu scorul de 2-1 în fața lui Dinamo, în ultimul meci disputat în etapa cu numărul 18 din SuperLiga.
Sepsi – Dinamo 2-1. Continuă criza pentru oaspeți
Aflați la primele lor meciuri pe banca noilor echipe, Bernd Storck și Zeljko Kopic au vrut să arate de ce sunt în stare. Sepsi a deschis repede scorul, în minutul 11, după golul superb marcat de Marius Ștefănescu, care l-a lobat frumos pe portarul lui Dinamo.
Același Ștefănescu a mai marcat și în minutul 30, după ce a profitat de o aglomerație în careul lui Dinamo. Actul secund a început cu formația oaspete în atac, iar elevii lui Kopic au redus din diferență prin Gregorio.
Până la final, Sepsi și Dinamo au mai avut câte o ocazie mare. Mai întâi, Safranko a ratat dintr-o poziție ideală, în minutul 68, iar Gregorio nu a știut să profite de o șansă mare, în minutul 73.
În urma acestui rezultat, Sepsi este pe locul 10 în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne pe locul 15, cu 10 puncte.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - Dinamo 2-1
Sepsi - Dinamo 2-1
La Sfântu Gheorghe se întâlnesc două echipe aflate în criză, care și-au schimbat recent antrenorii. Bernd Storck i-a luat locul lui Liviu Ciobotariu pe banca celor de la Sepsi, iar Zeljko Kopic l-a înlocuit pe Ovidiu Burcă la cârma lui Dinamo. Ambii speră să debuteze cu dreptul în SuperLigă, însă niciuna dintre formații nu traversează o formă bună.
Sepsi, ocupanta locului 12, cu 20 de puncte, a obținut doar două puncte în ultimele 3 jocuri de campionat, în timp ce Dinamo nu a mai câștigat în Liga 1 de la mijlocul lunii august. ”Câinii” sunt penultimii, cu 10 puncte.
Sepsi și Dinamo s-au duelat de 15 ori la nivelul primei ligi: 7 victorii în dreptul covăsnenilor, 4 remize și 4 succese pentru Dinamo. Pe terenul grupării din Sfântu Gheorghe nu s-a înregistrat niciun egal în cele 6 confruntări directe. Fiecare dintre echipe s-a impus de 3 ori.
Safranko și Alimi sunt golgheterii covăsnenilor, cu câte 4 reușite, în timp ce Gregorio este cel mai bun marcator al lui Dinamo, cu 3 goluri.
Sepsi - Dinamo | LIVE VIDEO, ora 20:00, DGS 1. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu Sepsi
”Vreau să schimb în bine mentalul acestor jucători. Nu vreau să vorbesc despre mine. Dacă nu crezi în meseria asta, nu te mai apuci de ea. Pentru mine, cel mai important este să rămânem în prima ligă.
Trebuie să câștigăm fiecare meci. Nu e ușor. Oamenii înțeleg ce este Dinamo. Vreau să văd jucătorii cum vor reacționa în aceste meciuri. Vom face analize împreună. Vom vedea ce e mai bine pentru club.
Știu (n.r. că a venit Bernd Storck la Sepsi). Și el are idei noi. Noi trebuie să fim pregătiți pentru toate opțiunile. M-am uitat la câteva meciuri. Vrem să găsim cele mai bune decizii în aceste zile.
Nu vreau să vorbesc despre mine. Foarte mulți jucători au lucrat cu mine și au spus că am scos maximum de la ei”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă de prezentare la Dinamo.
Sepsi - Dinamo | LIVE VIDEO, ora 20:00, DGS 1. Bernd Storck revoluționează totul la Sepsi
Storck a trecut la măsuri extreme imediat după numirea la Sepsi. Astfel, de acum înainte, în vestiarul covăsnenilor nu vor mai fi tolerate ”bisericuțele” și nici protestele, iar pentru asta jucătorii vor mânca împreună în cantonament. Va fi o măsură menită a crea un singur grup. În plus, jucătorii nu vor mai avea voie cu telefoanele la stadion.
”Jucătorii s-au mirat când a vorbit domnul Storck cu ei și le-a spus că se schimbă radical lucrurile. Și antrenamentele... În fiecare dimineață, trebuie să vină jucătorii și să mănânce împreună, deci e vorba despre prânz și cină, nu va mai fi ca până acum.
Ca să nu se mai ducă unul într-o parte, altul în altă parte. Vor sta la aceeași masă, fără telefoane, fără nimic. Nu vor mai avea cu telefoanele pe parcursul zilei. Când ajung la stadion, telefonul trebuie să rămână în mașină până se urcă iar și pleacă acasă”, a spus Laszlo Dioszegi, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Digi Sport Special.