Sepsi – CFR 2-1. Coșmar pentru trupa lui Mandorlini, care rămâne la 8 puncte de FCSB
17.12.2023, 22:56
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Duminică seara, CFR a cedat pe terenul celor de la Sepsi, scor 1-2, în etapa cu numărul 20 din Superliga.
Sepsi – CFR 2-1
Ardelenii sperau să obțină victoria în această seară, în condițiile în care liderul FCSB se îndepărtase la 8 puncte distanță în clasament.
Meciul dintre Sepsi și CFR a fost unul echilibrat în prima parte, cu ocazii de ambele părți. În cele din urmă, trupa lui Mandorlini a deschis scorul în minutul 32, grație unui șut al lui Tachtsidis.
Până la pauză, CFR a mai trimis o dată mingea în plasă, prin Otele, însă golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid la Bîrligea.
În actul secund, CFR se putea desprinde pe tabelă după o gafă a lui Ninaj, însă Bîrligea nu a putut profita de șansă. În cele din urmă, Sepsi a revenit pe tabelă prin reușitele lui Kallaku (min. 70), respectiv Damașcan (min. 85).
În urma acestui rezultat, Sepsi a urcat pe locul 5 în SuperLiga, în timp ce CFR este pe doi.
În ultimul meci din 2023, Sepsi va juca pe terenul celor de la Hermannstadt (21 decembrie), în timp ce clujenii primesc vizita rivalei din oraș, Universitatea (21 decembrie).
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - CFR 2-1
Sepsi - CFR Cluj 2-1
Cei de la Sepsi speră că obțină victoria în meciul cu CFR Cluj pentru a se apropia de locurile de play-off.
De partea cealaltă, elevii lui Andrea Mandorlini au nevoie de un succes împotriva covăsnenilor pentru a reveni la șase puncte în spatele liderului FCSB.
Înaintea meciului din etapa a 20-a din SuperLigă, CFR Cluj se află pe locul doi în campionat, cu 33 de puncte. Sepsi se află pe locul nouă, cu 26 de puncte.
În turul sezonului regulat, cei de la CFR Cluj s-au impus în fața celor de la Sepsi, scor 3-0.
Clasament SuperLiga
Andrea Mandorlini a vorbit despre obiectivele CFR-ului
”Mai sunt două partide și apoi este pauză. Cred că trebuie să tragem o linie și să facem calcule. Acum nu cred că este timpul, momentul, pentru că avem două partide importante.
Dar un club important cum e CFR, cred că și eu fac parte din această familie, trebuie să începem să ne gândim cum să îmbunătățim această echipă. Nu e o listă. Sunt doar idei, care sunt clare. Cred că vorbele patronului sunt în linia obiectivelor pe care le avem.
Pentru a realiza aceste obiective, să luptăm pentru campionat, pentru cupă, trebuie, cu siguranță, să ridicăm nivelul echipei, cum a spus și patronul. Dar mai avem două partide, trebuie să ne concentrăm pe asta. Sunt directorii de la club care cu siguranță pot să facă discuțiile pentru a îmbunătăți echipa”, a precizat Andrea Mandorlini, la conferința de presă.