Exclusiv Reacția lui Cristiano Bergodi, după ce Laszlo Dioszegi a spus că e dezamăgit că italianul ar putea merge la CFR
articol scris de Digi Sport08.06.2023, 19:46
Cristiano Bergodi (58 de ani) s-a despărțit de Sepsi în această vară, după ce a adus trei trofee în palmaresul clubului, două Cupe ale României și o Supercupă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristiano Bergodi: ”Poate e greu de înțeles”
După ce a plecat de la gruparea covăsneană, Bergodi a fost dat ca favorit să-i ia locul lui Dan Petrescu (55 de ani) pe banca celor de la CFR Cluj. La auzul acestor zvonuri, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, s-a declarat dezamăgit.
Finanțatorul clubului din Sfântu Gheorghe a transmis că nu se aștepta ca tehnicianul italian să vrea să rămână în România, după discuția pe care cei doi au avut-o. În replică, Cristiano Bergodi a spus că în momentul în care a plecat de la Sepsi nu avea nicio propunere ”pe masă”, nici măcar de la CFR.
”Eu n-am avut nimic (n.r.- nicio ofertă), când am plecat. Poate e greu de înțeles. Despre CFR nu pot să spun absolut nimic. Nici în Italia nu am nimic. Am plecat pentru că am vrut altă provocare”, a spus Bergodi, potrivit lui Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club.
Laszlo Dioszegi: ”El mi-a spus că vrea să plece acasă, în Italia, sau în Arabia”
”Acum o jumătate de oră am citit și eu. Eu, personal, sunt surprins. El mi-a spus că vrea să plece acasă, în Italia, sau în Arabia. Am crezut că nu vrea să plece la CFR. Sunt dezamăgit, dar asta e viața de antrenor. Putea să-mi spună că pleacă la CFR pentru că nu aveam ce să îi fac.
Supărat nu sunt, dar sunt dezamăgit. Putea să-mi zică liniștit, asta e, s-a terminat contractul. Oricum nu puteam să fac nimic. Dacă e adevărat, cred că putem să discutăm.
Nu i-am făcut o ofertă pentru că a spus că vrea o nouă provocare. După ce am câștigat Cupa, ne-a zis că nu are niciun rost să-i oferim un nou contract pentru că vrea o altă provocare.
Nu cred că are ceva să-mi reproșeze. Când ne-am întâlnit am vorbit, dar nu am fost niciodată apropiați. Efectiv nu a avut ce să-mi reproșeze”, a declarat Laszlo Dioszegi , la Liga Digisport.
CFR Cluj s-a despărțit de Dan Petrescu
CFR Cluj a anunțat joi despărțirea de antrenorul Dan Petrescu (55 de ani), care mai avea un an de contract cu fosta campioană a României.
“Mulțumim, Dan Petrescu! Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul Dan Petrescu, au ajuns la o înțelegere privind încetarea amiabilă a contractului.
Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o în câștigarea ultimelor 5 titluri și a tuturor performanțelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani.
Îți dorim multă baftă mai departe!”, se arată într-un comunicat al CFR-ului.
Etichete: cristiano bergodi , antrenor cfr cluj , laszlo dioszegi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...