Rapid - FC Argeș 2-0. Giuleștenii au rezolvat meciul în 3 minute. În prima repriză și-au surclasat adversarul
10.12.2021, 22:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După două remize și o înfrângere, Rapid a obținut și o victorie, 2-0 cu FC Argeș, în etapa a 19-a. În prima repriză, giuleștenii și-au surclasat adversarul, deși echipa lui Mihai Iosif era măcinată de indisponibilități.
Rapid - FC Argeș 2-0
Partida a început printr-o ocazie uriașă a giuleștenilor, când Latovlevici a fost aproape de autogol, după ce mingea deviată de el a fost scoasă de Tofan de pe linia porții. Pe reluare, balonul pare să fi intrat în poartă.
În minutul 9 a venit primul gol al meciului, pe care l-a reușit Stahl. Peste doar 3 minute, Albu s-a distrat cu defensiva argeșenilor și a făcut 2-0. Până la pauză, Junior Morais a ratat și el o șansă imensă.
Piteștenii a dat primele semne la poarta adversă abia în debutul părții secunde, iar apoi Arias s-a trezit și el cu mingea la picior, în careu, dar a ratat incredibil.
Trupa lui Prepeliță a mai avut două ocazii bune pe final, iar ultima șansă a meciului le-a aparținut tot rapidiștilor, prin Sefer, care s-a și accidentat la acea fază. Rapid - FC Argeș s-a terminat 2-0.
VIDEO cu rezumatul meciului Rapid - FC Argeș 2-0:
Știrea inițială:
Partida dintre Rapid și FC Argeș din etapa cu numărul 19 a Ligii 1 se joacă de la 20:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro.
Ambele formații se luptă pentru un loc în playoff, iar un rezultat de egalitate nu ar mulțumi pe nimeni, având în vedere situația strânsă din clasament.
Rapid - FC Argeș LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1 | Gazdele încearcă să iasă din criză
Formația antrenată de Mihai Iosif nu se află în cel mai bun moment de formă din acest sezon, iar rezultatele din ultimele etape aduc o presiune suplimentară pe echipă.
Giuleștenii nu au mai învins pe nimeni în ultimele 3 etape, iar ceea ce părea sigur la un moment dat, prezența în playoff, acum este pusă la îndoială serios.
Ultima etapă a adus o înfrângere fără drept de apel a Rapidului la Farul, meci care a fost dominat în marea lui parte de trupa pregătită de Gheorghe Hagi.
Rapid - FC Argeș LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1 | Prepeliță și elevii săi speră să producă surpriza
De cealaltă parte, cei de la FC Argeș vin și ei după o înfrângere în ultima etapă, 1-2, contra celor de la Gaz Metan.
Piteștenii au fost bătuți printr-un gol marcat chiar la ultima fază a partidei, de Raul Șteau.
Trupa pregătită de Andrei Prepeliță este la doar un punct distanță de Rapid, pe locul 8, iar o eventuală victoria ar duce-o până pe poziția a 4-a.
În tur, giuleștenii s-au impus, 1-0, datorită unui gol marcat de Ștefan Pănoiu.