Poli Iași - Hermannstadt 1-3. Gabi Iancu, gol cu călcâiul, după "dubla" lui Silviu Balaure
23.07.2023, 20:59
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
FC Hermannstadt a câștigat meciul din deplasare cu Poli Iași, scor 3-1, în etapa a doua din SuperLiga, în direct la Digi Sport 1.
Sibienii obțin primele puncte în acest sezon, în timp ce nou promovata Poli Iași suferă al doilea eșec.
Poli Iași - Hermannstadt 1-3. Prima victorie a sezonului pentru sibieni
A fost o partidă spectaculoasă în Copou, cu multe ocazii de gol. Hermannstadt a condus cu 1-0 la pauză, după reușita lui Silviu Balaure din minutul 11.
În minutul 59, Silviu Balaure a reușit “dubla”, după ce a dejucat perfect pasul la ofsaid al apărării, iar Dragoș Iancu a pasat ideal.
În minutul 73, Poli Iași a înscris după o “bijuterie” a lui Luis Phelipe, care l-a driblat ca un brazilian veritabil pe Mino Sota și i-a pasat în șase metri lui Carlos Jatoba, care a îndeplinit o simplă formalitate.
În minutul 81, gazdele au rămas în inferioritate numerică, după ce Robert Ion a avut o intrare dură asupra lui Mino Sota și a văzut direct cartonașul roșu.
În minutul 87, Gabi Iancu a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din acest debut de sezon. Atacantul a lovit mingea cu călcâiul, din centrul careului și l-a păcălit pe portar. Reușita a fost validată după câteva minute, după intervenția VAR, care a verificat un posibil ofsaid.
Arbitrul a acordat 13 minute de prelungire, iar Gabi Iancu putea să facă “dubla”, în minutul 90+8, dar șutul său a fost deviat în bară de către un fundaș.
VIDEO Rezumatul meciului Poli Iași - Hermannstadt 1-3
Clasamentul în SuperLiga României
-Știrea inițială-
Cele două formații se întâlnesc față în față după înfrângerile suferite în etapa inaugurală a noii ediții de campionat. Dacă Poli Iași a pierdut în deplasare împotriva lui CFR Cluj, cu scorul de 0-2, Hermannstadt a fost învinsă de campioana Farul Constanța, la Sibiu, cu 0-1.
Astfel, cele două formații caută ”să spargă gheața” atât din punct de vedere al punctelor, cât și al golurilor.
Ultimul meci direct dintre cele două partide s-a desfășurat în luna august 2021, când cele două echipe se aflau în Liga a 2-a. Atunci, sibienii s-au impus cu scorul de 2-1, într-o partidă disputată pe stadionul celor de la Gaz Metan Mediaș. Golurile din acel meci au fost marcate de Ionuț Năstăsie (minutul 59) și Loren Niță (minutul 88) pentru Hermannstadt, respectiv Cristian Pușcas (minutul 72) pentru ieșeni.
Între cele două echipe s-au disputat până acum 12 meciuri directe, iar raportul rezultatelor este unul clar în favoarea sibienilor: 6 victorii Hermannstadt, 3 egaluri și 3 succese Poli Iași.
Poli Iași a promovat la finalul sezonului trecut în SuperLiga, din postura de câștigătoare a Ligii a 2-a, în timp ce Hermannstadt s-a clasat pe locul al 11-lea în play-out-ul sezonului trecut.
Rezultatele directe dintre cele două echipe
Hermannstadt - Poli Iași 2-1 (2021) - Liga 2
Poli Iași - Hermannstadt 0-1 (2021) - Playout SuperLiga
Poli Iași - Hermannstadt 1-0 (2021) - Superliga
Hermannstadt - Poli Iași 0-1 (2020) - SuperLiga
Hermannstadt - Poli Iași 2-2 (2020) - Playout SuperLiga
Poli Iași - Hermannstadt 2-3 (2020) - Playout SuperLiga
Hermannstadt -Poli Iași 1-0 (2019) - SuperLiga
Poli Iași - Hermannstadt 0-0 (2019) - SuperLiga
Poli Iași - Hermannstadt 1-1 (2019) - Playout SuperLiga
Hermannstadt - Poli Iași 0-1 (2019) - Playout SuperLiga
Hermannstadt - Poli Iași 2-0 (2019) - SuperLiga
Poli Iași - Hermannstadt 0-2 (2018) - SuperLiga