Poli Iași - FCSB 1-3. Golul lui Băluță și dubla lui Coman duc oaspeții la 11 puncte de CFR și Universitatea Craiova
19.12.2023, 21:35
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Poli Iași a fost învinsă pe teren propriu de FCSB, scor 1-3, în etapa cu numărul 21 a SuperLigii.
Scorul a fost deschis de golul marcat de Băluță în minutul 16. Peste 10 minute, moldovenii au egalat, prin șutul din prima al lui Ion.
Poli Iași - FCSB 1-3
Coman a fost faultat de Sabayoa în minutul 30 și a transformat de la punctul cu var. În minutul 83, același Sabayoa l-a faultat și pe Olaru, iar Coman și-a asumat din nou cu succes responsabilitatea executării.
În urma acestui rezultat, liderul campionatului, FCSB, a ajuns la 44 de puncte și s-a distanțat la 11 lungimi de CFR Cluj și Universitatea Craiova. De partea cealaltă, Poli Iași e pe locul 14, cu doar 23 de puncte.
VIDEO cu rezumatul meciului Poli Iași - FCSB 1-3:
Știrea inițială:
Înaintea acestui meci, Poli Iași ocupă locul 13 în SuperLiga și are 23 de puncte acumulate în 20 de meciuri. De cealaltă parte, FCSB conduce ierarhia și are 41 de puncte acumulate în 20 de meciuri.
- În tur, FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Poli Iași
FCSB vine cu un moral bun înaintea acestei partide. Elevii lui Elias Charalambous s-au impus la limită în fața celor de la Hermannstadt (3-0). Bucureștenii au profitat și de pașii greșiți ai celor de la CFR, care au cedat cu 1-2 pe terenul lui Sepsi, dar ai celor de la Universitatea Craiova, care au remizat cu Poli Iași, scor 2-2.
VIDEO cu rezumatul meciului din tur dintre FCSB - Poli Iași 2-1
Ce meciuri mai au de disputat FCSB, CFR și Univ. Craiova din sezonul regulat
Până la intrarea în play-off-ul SuperLigii, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, echipele aflate în acest moment pe primele poziții în clasament și, în același timp, formațiile creditate cu cele mai mari șanse să câștige titlul în acest sezon, vor mai disputa câte 9 meciuri fiecare din sezonul regulat.
Astfel, de la reluarea campionatului (care va avea loc la finalul lunii ianuarie 2024), FCSB va mai juca:
- pe teren propriu, cu UTA Arad (etapa 22 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Universitatea Craiova (etapa 23 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Farul Constanța (etapa 24 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe (etapa 25 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Universitatea Cluj (etapa 26 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu FC Botoșani (etapa 27 din SuperLiga)
- în deplasare, cu FC Voluntari (etapa 28 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești (etapa 29 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Rapid București (etapa 30 din SuperLiga)
De cealaltă parte, de la reluarea campionatului, după pauza de iarnă, CFR Cluj va mai juca până la sfârșitul sezonului regulat:
- în deplasare, cu FC Botoșani (etapa 22 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu FC Voluntari (etapa 23 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Petrolul Ploiești (etapa 24 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Rapid București (etapa 25 din SuperLiga)
- în deplasare, cu FCU Craiova (etapa 26 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Dinamo București (etapa 27 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Oțelul Galați (etapa 28 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Farul Constanța (etapa 29 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Hermannstadt (etapa 30 din SuperLiga)
Meciurile Universității Craiova în sezonul regulat din 2024:
- pe teren propriu, cu Farul (etapa 22 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu FCSB (etapa 23 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Sepsi (etapa 24 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Universitatea Cluj (etapa 25 din SuperLiga)
- în deplasare, cu FC Botoșani (etapa 26 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu FC Voluntari (etapa 27 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Petrolul (etapa 28 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Rapid (etapa 29 din SuperLiga)
- în deplasare, cu FCU Craiova (etapa 30 din SuperLiga)