Petrolul - Universitatea Craiova 0-1. ”Lupii Galbeni” pierd ”acasă”. Oltenii, la un punct de Rapid
05.03.2023, 17:37
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Partida dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 1-0, în etapa a 29-a din Liga 1.
Astfel, Universitatea Craiova rămâne pe locul patru în clasament, cu 51 de puncte, la o lungime în spatele Rapidului, în timp ce Petrolul nu reușește să treacă în fața celor de la U Cluj și rămâne pe a noua poziție în ierarhie.
Petrolul - Universitatea Craiova 0-1. Oltenii, aproape de locul trei
Prima ocazie a partidei le-a aparținut oltenilor, în minutul 4, când Markovic a șutat puternic de la marginea careului, însă pe lângă poarta lui Vâlceanu.
Ploieștenii au cerut penalty în minutul 5, după o cădere a lui Irobiso în careu, însă arbitrul lasă jocul să continue. Takayuki Seto a șutat peste poartă câteva minute mai târziu.
”Lupii Galbeni” au avut un gol anulat în minutul 33, după o centrare a lui Jair și o finalizare bună, din fața porții, a lui Meijers. După analiza VAR, Mladinovici a decis că a fost ofsaid.
În prelungiri, oltenii au reușit să înscrie prin Andrei Ivan, care l-a învins pe Vâlceanu din fața porții. Oltenii își puteau dubla avantajul doar câteva minute mai târziu, când Ișfan a rămas într-o situație de unu la unu cu Vâlceanu.
În repriza secundă, ploieștenii și-au creat câteva situații periculoase, însă elevii lui Florin Pîrvu nu au reușit să trimită balonul în poarta lui Popescu. Țicu a expediat o centrare periculoasă în minutul 68, care a ajuns pe plasa porții oltenilor.
Elevii lui Neagoe au fost aproape de gol și în minutul 69, când Baiaram a șutat în blocajul lui Vâlceanu.
Budescu a încercat să restabilească egalitatea din lovitură liberă, însă mingea a ajuns în siguranță în brațele portarului de la Universitatea Craiova. Pe final, Mario Bratu a avut și el o ocazie bună de gol, dar același Laurențiu Popescu a reușit să rețină.
VIDEO Rezumatul partidei Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova 0-1
Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova 0-1
Etapa cu numărul 29 a Ligii 1 aduce un meci care se anunță a fi foarte disputat pe Ilie Oană.
Formația gazdă, antrenată de Florin Pârvu, vine după un eșec usturător, 1-4, contra celor de la FCSB, pe Arena Națională, în timp ce oltenii au triumfat, 1-0, în partida jucată în Bănie contra celor de la FC Argeș.
Petrolul are o situație liniștitoare în clasament, însă odată cu începerea play-out-ului, când punctele se înjumătățesc, lucrurile vor deveni mai complicate pentru "Găzari".
Ultima partida dintre Petrolul și Universitatea Craiova s-a terminat cu victoria oltenilor, în tur, 2-1, datorită unor goluri marcate de Cîmpanu și Rivaldinho, respectiv Irobiso.