Petrolul - FC Voluntari 0-2. Ilfovenii câștigă, după ce au marcat de două ori în două minute
31.07.2023, 20:29
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
FC Voluntari a reușit să o învingă pe Petrolul Ploiești, scor 2-0, în cadrul ultimei partide din etapa a treia din SuperLiga României.
Petrolul - FC Voluntari 0-2
Chiar dacă în prima repriză nu s-a marcat, ocaziile nu au lipsit. Prima mare șansă de gol a meciului a fost semnată de către Doru Andrei, care a trimis cu capul periculos către poarta găzarilor.
În finalul primei reprize, Adam Nemec putea marca golul sezonului, dar șutul său de la jumătatea terenului s-a dus puțin pe lângă poartă.
Echilibrul partidei s-a rupt în minutul 74, atunci când Garutti a văzut cel de-al doilea cartonaș galben, iar ”Găzarii” au rămas în 10 oameni. La trei minute distanță, Radu Boboc a deschis scorul, după un șut al lui Adam Nemec.
La doar un minut distanță, atacantul slovac a reușit să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor, după ce a profitat de o mare greșeală a goalkeeper-ului ploieștean.
După această victorie, FC Voluntari a urcat pe locul cinci, în timp ce Petrolul a rămas pe locul 12 cu doar două puncte.
VIDEO cu rezumatul partidei
”Lupii Galbeni” au avut un ghinion uriaș în primele două etape ale primului sezon. Elevii au remizat în urmă cu două săptămâni cu Universitatea Cluj, scor 1-1 (Musi 30 / Chipciu 15), însă formația pregătită de Florin Pîrvu putea câștiga meciul dacă Budescu ar fi reușit să înscrie de la 11 metri în minutul 59.
Povestea s-a repetat și în a doua etapă, la meciul cu FC Botoșani, scor 1-1, partidă la care Grozav a fost înger și demon. Grozav a deschis scorul în minutul 13, cu o execuție de excepție, după o pasă la fel de bună a lui Budescu, însă, în prelungiri, Grozav a șutat pe lângă poartă de la punctul cu var.
Petrolul ocupă a 11-a poziție a clasamentului după primele două etape, cu două puncte acumulate, chiar în spatele celor de la FC Voluntari.
Ilfovenii au avut un start de sezon dulce-amar. După ce s-au impus în prima etapă în fața celor de la FC Botoșani, scor 2-1 (Merloi 54, 59 / Armaș 89A), formația pregătită de Ilie Poenaru și Marin Dună a pierdut dramatic în fața Farului, scor 1-4 (Merloi 9 / Larie 30P, 55P, 90+6P, Vînă 65).
Petrolul Ploiești - FC Voluntari, LIVE VIDEO, pe DGS 1. Echipele probabile
Petrolul: Zima - Doua, Papp, Garutti, Țicu - Grozav, Seto, Jair, Musi - Budescu, Petrovic
Rezerve: Eșanu, Meijers, Hanca, Purtic, Pedro, Dumitriu, Diomande, Mitrov, Constantinescu
FC Voluntari: Vâlceanu - Ricardinho, Armaș, Matricardi, Aliji - Răduț, Crepulja, Rață - Merloi, Nemec, Andrei
Rezerve: Fernandez, Paz, Dumiter, Florea, Lopes, Cocian, Boboc, Voican, Munteanu