Petrescu: "Va fi presiune mare pe Gâlcă, nimeni nu o să aibă răbdare cu el"
18.06.2014, 10:52Invitat special la "Fotbal Club", Dan Petrescu, noul antrenor al formaţiei Al Arabi (Qatar), a comentat numirea lui Costel Gâlcă pe banca Stelei. "Bursucul" are o părere foarte bună despre fostul său coleg de la națională și le dă câteva sfaturi șefilor din Ghencea în ceea ce îl privește.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Mă bucur pentru alegerea pe care au făcut-o. Gâlcă e un băiat extraordinar, e atent la detalii și în viața lui și la echipă. Are un dezavantaj că n-a antrenat nicio echipă de club, dar am mare încredere în el. Cred că Steaua a luat o decizie bună.
După ce mergi la o echipă care a luat campionatul 2 ani la rând e foarte greu să-i motivezi. Ar fi extraordinar să ia campionatul pentru că presiunea va fi mare de la început și nimeni nu o să aibă răbdare cu el. Nici cu mine nu cred că ar fi avut răbdare. Dacă pierzi un meci-două la rând la al treilea presiunea e foarte mare. Eu sper să nu ajungă acolo și să câștige cât mai multe meciuri.
Când te duci acolo trebuie să știi că iei bani dacă te califici în Liga Campionilor. Eu nu știu dacă aș fi acceptat, dar un antrenor cum e Gâlcă a acceptat. Ar fi bine să nu plece prea mulți jucători. Au plecat jucători importanți și în trecut și echipa a jucat la același nivel" , a afirmat Dan Petrescu, la Fotbal Club.
Chiar dacă a fost dorit în trecut pe banca formației sale de suflet, Steaua, Petrescu nu a fost căutat de nimeni din Ghencea după plecarea lui Reghecampf la Al Hilal.
"De la Steaua acum n-am avut nicio ofertă. Nu știu dacă erau șanse să merg, dar pe mine nu m-a contactat nimeni. Am fost de două ori contactat când aveam echipă. Când ei nu aveau antrenor și eu nu aveam echipă nu m-au contactat. Asta e realitatea. Dacă mă căutau poate mă convingeau, dar nu m-au căutat", a spus fostul fundaș român.
Etichete: steaua , dan petrescu , costel galca , petrescu despre galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...