Video&Foto Sărbătoarea campionilor. Jucătorii Farului și Gică Hagi, aclamați de mii de oameni la Constanța
articol scris de Digi Sport22.05.2023, 20:36
Farul Constanța a câștigat titlul în SuperLiga, după victoria spectaculoasă cu FCSB, scor 3-2, în penultima etapă a play-off-ului.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Campionii au prezentat trofeul SuperLigii în centrul istoric al Constanței
UPDATE 20:00 Jucătorii și staff-ul de la Farul Constanța au ajuns în Piața Ovidiu, unde au fost întâmpinați de mii de oameni. Formația 3 Sud Est a susținut un concert în deschiderea evenimentului organizat în centrul istoric al orașului.
Galerie Foto
Jucătorii au urcat pe scenă cu trofeul şi toată piaţa a scandat "Farul, Farul!", i-a ovaţionat pe fotbalişti şi a cântat alături de ei: “Suntem noi, suntem noi, campionii României suntem noi!”.
Lângă Gheorghe Hagi, pe scenă au fost şi soţia sa, Marilena, dar şi fiica acestora, Kira.
Fanilor le-a fost prezentat rând pe rând staff-ul, iar apoi fiecare jucător în parte. Denis Alibec, unul dintre cei mai solicitaţi jucători pentru fotografii cu fanii, a fost scos din mulţime de agenţii de pază.
VIDEO Petrecerea campionilor din SuperLiga, alături de fani, în Piața Ovidiu din Constanța
Jucătorii Farului au fost prezentați într-un mod inedit, iar fanii i-au aclamat. "Explozia" de bucurie a venit în momentul în care numele lui Gică Hagi a fost strigat de către MC-ul evenimentului. Petrecerea s-a încheiat cu un spectacol de confetti și un foc de artificii.
Petrecerea campionilor a început în noaptea de duminică și continuă luni. Clubul a organizat o “paradă a campionilor” prin orașul Constanța. Jucătorii și staff-ul Farului merg prin oraș într-un autocar decapotat (fără acoperiș) și sunt aclamați de către fani.
Autocarul a plecat de la stadionul Farul, la ora 18:45, pe traseul strada Soveja, bulevardul Mamaia, Capitol, bulevardul Tomis, Piata Ovidiu.
Galerie Foto
Mii de oameni s-au strâns în Piața Ovidiu din Constanța și îi așteaptă pe jucători, care vor prezenta noul trofeu al SuperLigii. Digi Sport urmărește întreg traseul campionilor.
VIDEO Jucătorii și staff-ul Farului defilează prin Constanța, într-un autocar decapotat
Noul trofeu SuperLiga, ridicat în premieră de Farul
Galerie Foto
Etichete: liga 1 , gica hagi , farul constanta , superliga , farul , farul campioana , piata ovdiu , farul petrecere , farul sarbatoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...