Mutu: "Marica, în formă maximă, nu are contracandidat pentru postul de atacant"
12.02.2016, 15:34Adi Mutu şi Ciprian Marica sunt două dintre cele mai sonore nume care au ajuns în Liga 1, în această pauză competiţională. Cei doi vor avea o luptă e la distanţă şi pentru un loc la Euro 2016, dar "Briliantul" recunoaşte că jucătorul Stelei nu va avea rival pe postul lui când va ajunge la 100%.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Era o idee să jucăm amândoi în aceeași echipă. Nu s-a împlinit până acum, dar cred că Marica, în formă maximă, nu va avea contracandidat pentru postul de atacant. Bineînțeles că am vorbit, suntem prieteni, ne-am și tachinat pentru că este o ambiție sportivă, cine înscrie mai multe goluri. Vrem să vedem cine va reuși acest lucru și cine își va duce echipa spre câștigarea unui titlu", a spus atacantul de 37 de ani, pentru lpf.ro.
"Sper, în primul rând, ca noi să intrăm în play-off. Este primul obiectiv. Apoi avem și noi gândurile noastre. Acestea sunt obiectivele principale, ale echipei, nu cele ale mele, personale. Chiar dacă, cred eu, Steaua și Astra au puțin mai multe șanse ca noi. Mă voi implica total în îndeplinirea obiectivelor, pentru că acesta este stilul meu".
Mutu a vorbit şi despre oamenii de la care a învăţat cele mai multe lucruri în fotbal, dar şi despre meciul de retragere.
"Am învățat foarte multe lucruri de la foștii coechipieri, indiferent de echipă. Pot începe cu Jean Barbu, de la Pitești, apoi Hagi, Dorinel Munteanu, Viorel Moldovan, Ganea, la Inter, Ronaldo, Vieri, Baggio.
Sunt jucători mari, iar dacă ai reușit să furi ceva de la fiecare, înseamnă că poți ajunge un bun fotbalist. Atunci când vedeam pe cineva mai bun ca mine, încercam să învăț, să imit, să copiez stilul.
Mă gândesc la un meci de retragere între ”naționala” României și Fiorentina. Să joc câte o repriză pentru fiecare echipă. Bineînțeles, pe Național Arena", a încheiat Adi Mutu.
4 goluri a marcat Marica în Liga 1, în perioada 2001-2004, toate în tricoul lui Dinamo.
27 de goluri a încris Mutu în prima ligă, pentru FC Argeş (7), Dinamo (18) şi Petrolul (2).
Etichete: romania , ciprian marica , adi mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...