MM Stoica a ieșit la atac după "U" Cluj - FCSB 0-0: "Fără erori de arbitraj, am bătut 3-0 la Craiova"
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 13:50
Luni seara, FCSB a remizat cu Universitatea Cluj, scor 0-0, în ultimul meci din cadrul etapei cu numărul 26 din SuperLiga.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
MM Stoica: "U Cluj trebuia să rămână în 10 din minutul 20"
FCSB a făcut un nou pas greșit în cursa pentru titlul de campioană, iar Rapid s-a apropiat la 7 puncte în clasament. La o zi distanță de la partida disputată pe Cluj Arena, MM Stoica a ieșit la atac prin intermediul unui mesaj postat pe contul său de Facebook.
"Că aproape toată presa scrisă/vorbită e total contra noastră nu e o noutate. Ce nu pricep e altceva. De ce oamenii care pretind că susțin această echipă și sunt activi pe FB găsesc explicații la acest 0-0 că nu e Compagno, că lotul e subțire, că a plecat Djokovic, dar nu realizează că U Cluj trebuia să rămână în 10 din minutul 20 și că Roger îi dă peste picior lui Octavian.
Fără erori de arbitraj, am bătut 3-0 la Craiova. Fără Compagno și Djokovic", a scris MM Stoica.
Gigi Becali: "Campionatul e deja acaparat"
În ciuda pasului greșit făcut de FCSB, Gigi Becali continuă să își păstreze entuziasmul. Afaceristul din Pipera consideră că elevii lui Elias Charalambous se îndreaptă cu pași siguri spre câștigarea campionatului, mai ales că jocul echipei îi dă speranțe.
Mai mult, Becali este de părere că FCSB va impresiona și în Europa și va ajunge în fazele superioare din Champions League, în noul sezon.
"Ei pot să facă ce vor, campionatul e deja acaparat. O să vedeți. Cel puțin 10 puncte vor fi la final. Nu ai văzut cum joacă echipa, dintr-una. La anul, pe vremea asta, o să auziți de FCSB în sferturi. Digi să cumpere Liga Campionilor, că o să fim în sferturi. Eu zic că așa vreau. Hai, Domnul să vă ajute!", a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Cluj - FCSB 0-0
Etichete: universitatea cluj , mm stoica , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...