Exclusiv Rednic nu ”l-a iertat” pe Zăvăleanu: ”A făcut șase drumuri la Dubai, dar n-a venit cu un kilogram de smochine”
articol scris de Digi Sport16.06.2022, 23:15
Mircea Rednic (60 de ani) este de părere că reprezentatul administratorului judiciar de la Dinamo, RTZ&Partners, Răzvan Zăvăleanu, bravează nefondat atunci când afirmă că-și dorește noi investiții la Dinamo.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De asemenea, ”Puriul” nu crede nici scenariu în care Zăvăleanu s-ar afla în discuții cu un fond important de investiții, care să o readucă pe Dinamo în prim-planul fotbalului românesc.
Mircea Rednic, despre Răzvan Zăvăleanu: ”Tu nu ești în stare să întreții Săftica”
Fostul antrenor al lui Dinamo nu vede posibile noi investiții la Dinamo, mai ales în infrastructură, în condițiile în care clubul are mari probleme financiare. În același timp, Dinamo are o bază decentă la Săftica, însă nici pe aceea nu o poate administra cum ar trebui, conform spuselor antrenorului.
În plus, Mircea Rednic se miră și de numeroasele drumuri pe care Răzvan Zăvăleanu le-a făcut în Dubai, pentru a atrage noi investitori. Faptul că niciun drum către Qatar nu s-a concretizat cu succes, îi ridică multe semne de întrebare.
”Vreau să vorbesc și de domnul Zăvaleanu. Zicea că vrea să facă un centru la Adunații Copăceni. Tu nu ești în stare să întreții Săftica. Terenul arăta cum arăta și tu vorbești de un nou centru, vorbești despre finanțatori. A făcut vreo șase drumuri în Dubai și nu a venit nici măcar cu un kilogram de smochine sau curmale”
Răzvan Zăvăleanu dorea investitori puternici la Dinamo, din Dubai: ”Am avut tatonări!”
La un moment dat, Răzvan Zăvăleanu afirmase că există interes pentru Dinamo, însă, chiar dacă nu a dorit să ofere mai multe informații, a afirmat că discuțiile au avut loc în Dubai, cu un fond important de investiții.
”Am avut tatonări cu câțiva oameni de afaceri de aici, din Dubai. Nu am vorbit încă concret despre bani, dar urmează să vorbim săptămâna viitoare despre asta. Există posibilitatea ca în curând la Dinamo să vină investitori puternici din Dubai”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru playsport.ro.
Etichete: mircea rednic , dubai , razvan zavaleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...