Video Exclusiv Marius Croitoru a anunțat echipa cu care e gata să semneze. “Nu am de ce să mă ascund”
articol scris de Digi Sport09.06.2022, 15:50
Marius Croitoru (41 de ani) nu va rămâne prea mult timp liber de contract, după despărțirea de FC Botoșani.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
În direct la Digi Sport, antrenorul a anunțat că este foarte aproape să semneze un contract cu U Craiova 1948, ocupanta locului patru în play-out-ul Ligii 1, ediția 2021-2022.
Marius Croitoru, la un pas să semneze un contract cu U Craiova 1948
U Craiova 1948 este pregătită deocamdată de către secunzii rămaşi în Bănie după despărţirea de Nicolo Napoli. Antrenorul italian a decis să nu accepte propunerea lui Adrian Mititelu de prelungire a înţelegerii care expiră la finalul lunii iunie.
"Nu am de ce să mă ascund. Am avut discuții și sunt în acest moment… nu mai lipsește decât un pas pentru a ajunge la U Craiova 1948. Oferta a venit imediat după ce a apărut în presă că nu mai sunt antrenorul Botoșaniului.
N-am ajuns la o înțelegere pentru a prelungi contractul la Botoșani. A fost o discuție între patru pereți cu domnul Iftime și prefer să rămână așa", a spus Marius Croitoru, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Marius Croitoru s-a despărţit de FC Botoşani după trei ani petrecuţi pe banca formaţiei din Moldova şi performanţe unice obţinute de echipa locală, în principal participarea în cupele europene.
În ultimul sezon, în care Botoşani nu a prins play-off-ul, dar a jucat cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League, scor 0-2, moldovenii au disputat un număr de 40 de partide. Dintre care 17 au fost victorii, 13 s-au terminat la egalitate, iar 10 jocuri au fost pierdute.
De ce a refuzat Nicolo Napoli să continue la U Craiova 1948
Patronul echipei oltene a pus în contract o clauză conform căreia putea să renunţe fără despăgubiri la antrenor dacă după primele 10 etape echipa nu era pe primele 8 poziţii.
Napoli a cerut să primească banii pe tot contractul dacă ar fi dat afară, iar aici s-a rupt legătura.
A fost a 8-a oară când Napoli a plecat de la echipa patronată de Adrian Mititelu. Din informaţiile digisport.ro, propunerea patronului prevedea un salariu mai mare şi prime mai mari pentru meciuri şi pentru îndeplinirea obiectivului.
Pe lângă Chiţu şi Enache, transferaţi în iarnă, dar fără drept de joc, oltenii vor să mai transfere 3-4 jucători.
Etichete: liga 1 , fc botosani , croitoru , marius croitoru , antrenor liga 1 , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...