Exclusiv Lovitură de teatru la CFR! Iordănescu i-a anunţat pe jucători că pleacă la vară de la echipă
articol scris de Digi Sport05.05.2021, 09:10
CFR Cluj a obţinut în ultimele secunde cu FCSB, scor 1-1, punctul cu care să-şi păstreze distanţa de două puncte faţă de echipa bucureşteană şi de cinci puncte de Universitatea Craiova.
Premier League: Manchester City - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
În ciuda bucuriei prilejuite de golul prin care s-a obţinut un egal cât o victorie, clujenii stau pe un butoi de pulbere. Deşi aparenţele lasă să se înţeleagă altceva, nu este deloc linişte la echipa ardeleană şi în jurul ei.
Iordănescu i-a anunţat pe jucători că pleacă la vară de la CFR Cluj
Din informaţiile Digi Sport, Edi Iordănescu a avut, marţi, o şedinţă cu jucătorii în care le-a spus că va pleca la finalul campionatului, chiar dacă se ia titlul.
"Nu mai sunteţi un singur grup şi pe prea mulţi dintre voi nu vă mai văd gata de sacrificiu pe teren. Parcă sunteţi cu capul în altă parte şi nu aveţi liniştea necesară. Ok, vă înţeleg că oboseala este imensă, nimănui nu i-ar fi uşor, şi veniţi după performanţe care v-au consumat. Însă nu e în regulă o astfel de atitudine şi nu o accept", a fost mesajul transmis de Edi.
Tehnicianul a preluat echipa de la Dan Petrescu într-un moment în care înfrângerile începuseră se se adune. Avea cu şase puncte mai puţin decât FCSB şi cu patru sub Craiova.
”În vară s-a terminat, pentru că dacă nu plec eu, trebuie să se schimbe prea multe. Obiceiuri, deprinderi, lucruri şi chiar persoane din jur sau din echipă. Aşa că mai bine plec eu că e mai simplu.
Cu vorbărie multă şi jumătăţi de măsura eu nu merg înainte”, le-a mai spus Iordănescu jucătorilor, cărora însă le-a atras atenţia că ar fi o greşeală imensă pentru cariera şi viitorul fiecărui om de la CFR Cluj să nu se dea totul pentru câştigarea titlului.
Jucătorii CFR-ului s-au plâns că nu şi-au primit de trei luni salariile
Culmea este că jucătorii nu au contestat acuzele lui Iordănescu despre ce se întâmplă la echipă, dar s-au declarat nemulţumiţi de situaţia financiară. La CFR sunt întârzieri salariale de circa trei luni, iar fotbaliştii s-au plâns că perioadele mari în care contractele nu sunt plătite la timp nu au cum să nu-i afecteze.
Înainte ultimelor cinci meciuri din play-off, CFR Cluj este pe primul loc cu 42 de puncte. Este urmată de FCSB, cu 40 de puncte şi de Universitatea Craiova cu 37.
Joi, de la ora 17:00, se dispută meciul Academica Clinceni-CFR Cluj, iar de la ora 19:45 este programat jocul Botoşani-FCSB.
Astăzi, de la 19:00, se va disputa Sepsi-Universitatea Craiova. Toate meciurile sunt în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro.
Etichete: edi iordanescu , situatie cfr cluj , clasament play-off
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupe nord-coreene trimise de Phenian în sprijinul Rusiei în războiul cu Ucraina au fost introduse...