Iorgulescu, înţepături pentru Burleanu. "Dacă mă invită, mă duc şi la lansarea candidaturii lui. Dacă sunt liber"
27.02.2018, 14:35Gino Iorgulescu a fost unul dintre oaspeţii de onoare la lansarea candidaturii lui Ionuţ Lupescu la şefia Federaţiei Române de Fotbal. Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal a apreciat programul lui Lupescu. Noul candidat la funcţia de preşedinte al FRF a fost susţinut de colegii de "Generaţia de Aur", dar şi de alţi fotbalişti care au îmbrăcat tricoul naţionalei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Când te invită cineva, poţi să mergi. Acolo era toată lumea fotbalului, 3 sau 4 generaţii generaţii în urmă, şi mi-a făcut plăcere. Dacă mă chemă Burleanu şi sunt liber mă duc şi la el. Consider că ar trebuie să se îmbunătăţească relaţiile federaţie şi ligă. Înainte de vot toată lumea promite, vedem după aceea. Toată lumea vine cu promisiuni, vedem când se alege preşedintele ce măsuri ia şi unde se confirmă vorbele cu faptele. Degeaba se spune că se dă «marea cu sarea», se dizolvă sarea şi e marea dulce", a declarat Gino Iorgulescu.
Un punct important pe agenda lui Ionuţ Lupescu este schimbarea sistemului competiţional. Ideea lui este să se joace după sistemul primăvară-toamnă cu o singură vacanţă, pe timp de iarnă.
"Ar fi bine să nu mai întrerupi campionatul vara şi să te prindă în formă cupele europene. Partea de perioadă din decembrie până în martie ar fi pentru vacanţă şi pregătire. La ora asta au nocturnă cam toate stadioanele. Cine nu are, poate juca la Ploieşti unde este nocturnă", a declarat preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
Gino Iorgulescu spune că va fi imparţial la alegerile pentru conducerea FRF şi este convins că Ionuţ Lupescu are o şansă.
"Nu ştiu cum e mai bine. Să fie conducător un fost fotbalist sau un om priceput la management. Poate să fie un conducător care să ştie administraţie ajutat de oameni din lumea fotbalului, sau poate să fie un fost fotbalist care a făcut administraţie... cum este Lupescu. Şi să aibă succes", a mai spus Iorgulescu.
Etichete: gino iorgulescu , gino iorgulescu şi lupescu , gino iorgulescu despre sistem competiţional , iorgulescu conflict lpf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...