Hermannstadt - ”U” Cluj 2-1. A doua înfrângere la rând pentru liderul SuperLigii
23.11.2024, 19:09
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Primul meci al zilei de sâmbătă (23 noiembrie) în SuperLigă a fost cel dintre Hermannstadt și ”U” Cluj, care a fost câștigat de sibieni cu scorul de 2-1.
- Celălalt joc al zilei este CFR Cluj - Rapid, de la 21:30, tot pe Digi Sport 1.
Pentru ”U” Cluj, aceasta a fost a doua înfrângere consecutivă din campionat, după cea suferită cu FCSB, pe teren propriu, scor 1-2.
Hermannstadt - ”U” Cluj 2-1
Meciul de la Sibiu a început abrupt pentru Universitatea Cluj, liderul actual al SuperLigii. În minutul 2, Dorin Codrea l-a faultat în propriul careu pe Alessandro Murgia, iar arbitrul Ionuț Coza a acordat penalty pentru sibieni.
În cele din urmă, aceasta a fost transformată în gol de Ianis Stoica, iar Hermannstadt a trecut în avantaj pe tabelă, scor 1-0.
După ce au presat la poarta lui Cătălin Căbuz, ardelenii au fost aproape de a egala la 1 în finalul primei reprize (minutul 45+4), când Blănuță a șutat puțin pe lângă poartă din interiorul careului.
Sibienii au fost aproape de 2-0 în minutul 50 prin Silviu Balaure, care a șutat periculos din interiorul careului, dar Gertmonas a fost la posr și a respins în corner. În cele din urmă, gazdele au punctat pentru 2-0 prin același Ianis Stoica, care a marcat din câțiva metri după ce a fost servit excelent de Aurelian Chițu.
Sergiu Buș a avut ocazia să ducă scorul la 3-0 pentru Hermannstadt în minutul 73, când a scăpat singur cu Gertmonas, dar portarul oaspeților a respins balonul. Clujenii au redus din diferență în minutul 90+2 prin armeanul Miranyan, însă acest gol nu a fost de ajuns pentru ca Universitatea Cluj să plece neînvinsă din Sibiu.
În urma acestui rezultat, Hermannstadt se află pe locul al 15-lea al clasamentului, cu 16 puncte, în timp ce ”U” Cluj a rămas pe prima poziție, cu 30 de puncte.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Hermannstadt - ”U” Cluj 2-1
Măldărășanu evidențiază avantajul clar al clujenilor în comparație cu Hermannstadt
”Jucăm contra liderului, o echipă cu experiență, cu un antrenor foarte bun, o echipă care își merită locul în clasament. A avut un parcurs foarte echilibrat. În ceea ce ne privește pe noi, criza s-a prelungit, am tot sperat că se va termina, dar lipsa de rezultate se vede, ne dorim puncte și muncim, dar nu e suficient, apar greșeli pe care eu le consider mai mult de neșansă, trebuie să facem totul în acest meci, să fim mai pragmatici.
Am promovat împreună cu U Cluj și din acel moment rezultatele sunt de partea lor, ne gândim că nu merg la nesfârșit aceste rezultate.
Suntem datori publicului, dar știm ce avem în față, nu va fi ușor. Nu știm dacă ne-a prins bine pauza, e clar că toată lumea să pregătește și încearcă să pună la punct, sper că ne-a prins bine.
Fac apel și la jucărtori, nu cred că este vreunul căruia să-i convină locul în clasament. Nu trebuie să cedeze, e un campionat mai echilibrat, noi nu suntem acolo sus, avem alți adversari pe care trebuie să îi băgăm sub noi. Trebuie să scoatem cât mai multe puncte.
Gazonul arată bine, am făcut antrenamente pe el azi de dimineață (n.r. vineri), e ok”, a declarat Marius Măldărășanu la conferința de presă.
Ioan Ovidiu Sabău se încarcă din energia produsă de fanii clujenilor
De partea cealaltă, Neluțu Sabău speră ca pauza competițională să fi readus liniștea la echipă pentru că nici nu ar trebui să fie prea multă agitație câtă vreme s-a pierdut doar un meci și acela contra FCSB-ului, scor 1-2.
"Eu îmi doresc să terminăm pe primul loc după cele cinci jocuri care au mai rămas (n.r. de disputat în 2024). Cred că este un obiectiv frumos. Ceea ce mă încarcă și mă responsabilizează foarte mult este ca atunci când mă întâlnesc cu fanii, să aud că sunt mândri, că sunt atât de fericiți încât îi facem sa viseze și că niciodată nu s-au mai întâlnit cu astfel de situații.
Asta pe mine mă încarcă de cinci ori mai mult, să nu-i dezamăgesc, să știu cât de fericiți și împliniți sunt ca fani. O mai mare motivație nu cred că există. Dacă această motivație reușesc eu să o transmit jucătorilor, campionatul acesta putem realiza obiectivul și poate și lucruri mai frumoase.", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, conform site-ului oficial al clujenilor.