Hermannstadt - FCU Craiova 1-0. Sibienii au dat lovitura pe final și au urcat pe loc de play-off
23.02.2024, 19:14
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Hermannstadt a învins-o, pe teren propriu, pe FCU Craiova, scor 1-0, în cadrul etapei 27 din SuperLigă.
Unicul gol al acestui meci a fost marcat de Ruben Fonseca (minutul 88).
În urma acestui succes, sibienii au urcat pe loc de play-off.
Hermannstadt - FCU Craiova 1-0
În prima repriză a duelului de pe stadionul Municipal din Sibiu, gazdele au fost cele care și-au creat mai multe situații de a marca la poarta celor de la FCU Craiova. Astfel, în minutul 11, Balaure a semnat prima ocazie a meciului, după ce a șutat din întoarcere peste buturile apărate de Robert Popa.
Ulterior, în minutul 13, același Balaure a reluat din voleu puțin pe lângă poarta oaspeților.
În finalul primei reprize, în minutul 45, Yassine Bahassa, mijlocașul celor de la FCU Craiova, a fost aproape să deschidă scorul printr-un șut plasat în vinclu, dar goalkeeperul gazdelor, Cătălin Căbuz, și-a făcut datoria și a respins balonul în corner.
În repriza a doua, cei de la FCU Craiova și-au creat două ocazii de a marca prin mijlocașul Dragoș Albu, care a încercat în mai multe rânduri să-l învingă pe Căbuz prin șuturi expediate de la distanță (în minutele 61 și 81), însă mingile au trecut pe lângă poarta sibienilor.
În cele din urmă, Hermannstadt a dat lovitura în minutul 88 prin Ruben Fonseca, atacantul introdus în minutul 85 în locul lui Daniel Paraschiv, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului după ce a fost servit excelent de Raul Opruț.
Reușita atacantului portughez a fost cea care a decis scorul final al partidei, 1-0 pentru Hermannstadt în fața lui FCU Craiova.
În urma acestui rezultat, Hermannstadt se află pe locul al șaselea în SuperLiga (loc de play-off), cu 37 de puncte acumulate după 27 de etape. De partea cealaltă, FCU Craiova se află pe poziția a 12-a, cu 30 de puncte.
VIDEO Rezumat Hermannstadt - FCU Craiova, scor 1-0
Hermannstadt, primă de 100.000 de euro pentru jucători și staff
Conducerea lui Hermannstadt vrea să le ofere jucătorilor și antrenorilor o primă totală de 100.000 de euro pentru calificarea în play-off.
Pe lângă cei 100.000 de euro, la Hermannstadt sunt și jucători care mai au stipulat în contractul pe care îl au cu gruparea sibiană primă de play-off.
Primele de play-off din contractele jucătorilor sunt cuprinse între 15.000 și 25.000 de euro, după cum a precizat și patronul Claudiu Rotar, pentru PRO TV.
În prezent cei de la Hermannstadt se află pe locul șapte în SuperLigă, cu 34 de puncte, cu unul mai puțin decât Petrolul, ocupanta ultimului loc de play-off. Mai sunt patru etape de disputat până la finalul sezonului regulat.
Rămâne de văzut dacă jucătorii și staff-ul tehnic vor reuși să pună, în cele din urmă, mâna pe prima de 100.000 de euro.