Hermannstadt - Dinamo 0-2 | Nemec și Sorescu, oamenii meciului! Eșanu, prestație remarcabilă
13.01.2021, 20:53
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Dinamo a arătat mult mai bine la început de an 2021, mai ales în condițiile actuale în care se regăsește echipa. Bucureștenii au dominat net prima repriză, cea în care au și rezolvat ecuația.
Cu un Sorescu în mare formă, dar și cu Fabbrini la pupitrul de comandă, roș-albii au defilat pe terenul de la Mediaș, în ciuda ninsorii.
Fabbrini și Nemec au fost cei care practic au rezolvat partida în numai trei minute.
Hermannstadt - Dinamo 0-2 | Surpriza plăcută Eșanu
În partea a doua, cei de la Hermannstadt au încercat să reintre în meci, au avut o posesie mai bună, numai că atunci când au ajuns la poartă, cum a fost cazul lui Karanovic au dat peste un Eșanu, tânărul goalkeeper al oaspeților, magistral.
Dinamo a câștigat trei puncte mari, însă jucătorii sunt în continuare debusolați și nu știu cât vor mai sta la acest club.
Dinamo are mari probleme înainte de primul meci din 2021. Mulți dintre jucători au plecat din cauza situației delicate de la club. Ultimul este Tomas Mejias, portarul spaniol care, deși a revenit în România pentru reunirea lotului, a ales să plece pentru că nu și-a primit salariile restante promise de conducere. În aceste condiții, cel mai probabil, titular în poarta lui Dinamo va fi tânărul Mihai Eșanu (22 de ani).
De asemenea, din cauza datoriilor, există posibilitatea ca Dinamo să fie, cât de curând, depunctată.
Dinamo a pierdut jucători, Hermannstadt și-a întărit lotul
Recent, Dinamo l-a mai pierdut și pe Abdoulaye Ba, care a decis să îi urmeze pe Rene Hinojo, Alexander Gonzalez, Isma Lopez, Borja Valle și Aleix Garcia.
Înainte de această partidă, Dinamo este pe locul 12, cu 16 puncte, la două puncte distanță de zona retrogradabilă. Cu o victorie în fața lui Hermannstadt, ”câinii” ar ajunge la un singur punct distanță de zona play-off-ului.
De partea cealaltă, Hermannstadt a debutat în 2021 cu o înfrângere, în restanța cu Viitorul, scor 2-1. Sibienii au 15 puncte și sunt pe locul 13, la egalitate cu FC Voluntari.
Dacă Dinamo a pierdut jucători, sibienii și-au întărit lotul înainte de meciul. Aceștia au oficializat transferurile lui Petrișor Petrescu, Seydou Saeed Issah și Alexandru Mățel.