Hermannstadt - CFR Cluj 1-0. Ardelenii ratează șansa de a încheia turul pe primul loc
06.11.2023, 23:30
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Hermannstadt a reușit să o învingă pe CFR Cluj, scor 1-0, în cadrul etapei a 15-a din SuperLiga României.
Hermannstadt - CFR Cluj 1-0
Prima repriză a fost lipsită de goluri, însă ambele porți au fost asaltate de ocazii importante.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Cristian Neguț, care a reușit un șut excelent la vinclu, în minutul 61.
Neguț ar fi putut să facă ”dubla”, însă cinci minute mai târziu arbitrul a anulat golul înscris de elevul lui Marius Măldărășanu.
Scor final 1-0 pentru Hermannstadt, iar CFR Cluj ratează șansa de a încheia turul pe prima poziție. Ardelenii rămân pe doi cu 30 de puncte acumulate, la doar un punct în spatele liderului FCSB.
De cealaltă parte, Hermannstadt urcă pe patru, cu un cumul de 23 de puncte.
VIDEO cu rezumatul partidei Hermannstadt - CFR Cluj 1-0
Înainte de meciul direct dintre cele două formații, atât CFR Cluj, cât și Hermannstadt vin după o serie importantă de partide fără înfrângere. Astfel, dacă sibienii nu au mai pierdut un meci oficial de la începutul lunii august (înfrângere, scor 0-1, în deplasare, în fața Universității Craiova) și au ajuns la 13 partide consecutive fără înfrângere, clujenii nu au mai suferit un eșec de 7 partide consecutive (de la înfrângerea, scor 1-3, din deplasare, cu Rapid București).
În precedenta etapă de SuperLigă, Hermannstadt a remizat, scor 1-1, în deplasare cu Oțelul Galați, în timp ce CFR Cluj s-a impus, pe teren propriu, scor 3-1, cu Farul Constanța.
În cazul unui succes obținut de clujeni în partida cu Hermannstadt, elevii pregătiți de Andrea Mandorlini vor urca pe primul loc în clasamentul SuperLigii și, astfel, o vor devansa pe FCSB. De cealaltă parte, sibienii, dacă vor obține cele 3 puncte, vor urca pe locul al 4-lea al ierarhiei.
În prezent, CFR este pe locul al doilea în clasamentul SuperLigii, cu 30 de puncte obținute după 14 etape, în timp ce Hermannstadt se află pe poziția a 7-a a ierarhiei, cu 20 de puncte adunate după 14 meciuri.
Între Hermannstadt și CFR Cluj s-au consumat până acum 8 meciuri directe, iar rezultatele înregistrate pe teren sunt categoric în favoarea ardelenilor: 5 victorii CFR, o remiză, o victorie Hermannstadt.
De asemenea, cele două formații au disputat un meci de pregătire (la mijlocul lunii august) în acest sezon, pe stadionul Doctor Constantin Rădulescu (Cluj), iar acesta a fost câștigat de clujeni cu scorul de 3-2.
Echipe probabile pentru meciul Hermanstadt - CFR Cluj
Hermannstadt: Căbuz - Medina, Găman, Stoica, Butean - Balaure, Alhassan, Sota, Jipa - Paraschiv, Iancu
Rezerve: Uțiu, Bejan, Petrescu, Murgia, Bucuroiu, Neguț, Biceanu, Oroian, Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu
CFR Cluj: Sava - Mogoș, Ajeti, Kresic, Morgan - Deac, Tachtsidis, Muhar, Avounou - Otele, Bîrligea
Rezerve: Hindrich, Juricic, Krasniqi, Filip, Jefte, Konoplyanka, Lucaci, Fică, Cvek
Antrenor: Andrea Mandorlini