Video Exclusiv Gigi Becali a dat replica după ce Gabi Balint a spus că ”și-a găsit nașul” + cum i-a răspuns lui Ilie Dumitrescu
articol scris de Digi Sport10.11.2021, 21:44
Ilie Dumitrescu și Gabi Balint au analizat situația de la FCSB, unde Gigi Becali a criticat dur echipa, deși nu a pierdut niciunul dintre ultimele nouă meciuri jucate.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ilie Dumitrescu a transmis că Gigi Becali a revenit în spațiul public pentru că ”nu mai e obișnuit” să nu aibă controlul total la echipă, situație care îi creează un ”disconfort”.
Gigi Becali, răspuns pentru Ilie Dumitrescu și Gabi Balint
În replică, Gigi Becali a transmis că este ”confortabil” și că ar prefera să nu fie nevoit să intervină, însă nu s-a putut abține de această dată din cauză că Budescu nu a fost schimbat mai devreme în meciul cu FC Voluntari, deși nu evoluase convingător.
”Nu, tată, nu m-am plictisit, sunt foarte confortabil să stau în pat, dar dacă văd că-l scoate în minutul 66, când trebuia scos în minutul 35...”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Patronul de la FCSB a ținut să-i dea replica și lui Gabi Balint, cel care susținea că Gigi Becali ”și-a găsit nașul”, în Edi Iordănescu, cel care, prin clauzele trecute în contract, s-a asigurat că omul de afaceri nu va interveni la echipă.
”Să-i răspund și domnului Balint. Măi, domnul Balint, nu s-a născut naș pentru Gigi Becali, fac ceva pe contractul ăla”, a transmis Gigi Becali.
Gabi Balint, despre situația de la FCSB
Fostul atacant a declarat că Gigi Becali ar trebui să îi dea în continuare încredere lui Edi Iordănescu, pentru că are rezultatele de partea sa, iar jocul mai puțin convingător este cauzat și de problemele cu care s-a confruntat echipa în ultimele luni, cauzate de COVID-19.
”Eu mă mir că au trecut trei luni și nu s-a întâmplat nimic. Nivelul jocului nu este la nivelul rezultatelor, dar rezultatele sunt de partea antrenorului. Nu ai ce să-i reproșezi lui Edi, are rezultate. E o problemă că nu are un schelet de bază pe care să meargă.
Edi poate să stea liniștit, are un contract beton, atât timp cât are rezultate, nu are ce să-i facă. Eu cred că el are șanse la campionat. Jocul 100% va crește, cred că se va vedea și după această pauză, pentru că nu sunt mulți jucători care pleacă la echipa națională.
Patronul și-a găsit nașul, acum să vedem ce face Edi, să nu renunțe, pentru că el, în situații trecute, a renunțat cam ușor. Edi are și jucătorii alături de el. Va avea și șanse la campionat. Altfel, revenim la oile noastre”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport.
Etichete: gabi balint , gigi becali , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...