Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni 1-0. Ardelenii, victorie chinuită, din penalty, cu nou-promovata, care a ratat mult pe final
17.07.2021, 20:20
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gaz Metan Mediaș a avut un meci mai greu decât se aștepta cu nou-promovata CS Mioveni, mai ales pe final. Ardelenii s-au impus, în prima etapă a sezonului, cu 1-0, din penalty, însă au avut emoții dup ce au au rămas în 10 oameni și au fost aproape să fie egalați.
Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni 1-0, în prima etapă
Meciul a început cu Mediașul la timonă. Morar a ratat prima șansă, iar în minutul 14, Chamed a deschis scorul din penalty. Același Morar a ratat apoi o șansă imensă pentru Gaz, iar primele ocazii ale Mioveniului au venit abia în minutele 39 și 45.
În repriza a doua, ardelenii au rămas în 10 oameni, din minutul 77, după intrarea criminală a lui Yuri asupra lui Blănaru. Argeșenii s-au aruncat în atac, în căutarea egalării. Pe final, Andrei Cristea a ratat o șansă rarisimă, iar în minutul 85, Scarlatache nu a nimerit poarta și Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni s-a terminat 1-0.
VIDEO cu rezumatul meciului Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni 1-0:
Știrea inițială:
Gaz Metan Mediaș se va duela în prima etapă a noului sezon din Liga 1 cu CS Mioveni, echipa recent promovată în primul eșalon din România.
Partida poate fi urmărită în direct de la ora 18:30 pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni, LIVE TEXT, ora 18:30, pe Digi Sport 1
CS Mioveni a dat lovitura în această vară după ce au învins FC Hermannstadt la baraj, cu scorul de 2-1, și au promovat în Liga 1.
Performanța elevilor lui Alexandru Pelici este cu atât mai remarcabilă după situația dificilă în care se află clubul din cauza problemelor financiare.
Înaintea partidei cu Gaz Metan Mediaș, Pelici a declarat că elevii săi sunt capabili să facă o figură frumoasă în Liga 1, mai ales că au fost transferați și jucători care aduc un plus de experiență echipei.
”Un loc unde mi-am dorit foarte mult să ajungem. Suntem pregătiți să abordăm acest început de campionat cu optimism. În mare parte, lotul a rămas cel care a dus greul în Liga 2 și care a reușit această performanță frumoasă de a promova în Liga 1.
Au mai apărut jucători pe care am considerat că este necesar să îi aducem, care să aducă un plus de experiență și valoare să putem face față rigorilor Ligii 1. Mergem cu optimism la Mediaș, echipele încă se reglează, dar ne dorim să începem cu dreptul”, a declarat Pelici la conferința de presă premergătoare partidei.
De cealaltă parte, Mihai Teja, tehnicianul de la Gaz Metan Mediaș consideră că partida cu CS Mioveni va fi foarte dificilă, chiar dacă echipa oaspete este abia promovată din Liga 2. Teja a declarat că elevii săi sunt încă într-o etapă de adaptare pentru că au venit jucători străini care nu își cunosc încă foarte bine colegii.
”Nu va fi un meci ușor. Trebuie să fim foarte atenți chiar dacă jucăm acasă. Va fi greu. Nicio echipă nu cred că este pregătită. Jucătorii care vin din străinătate se adaptează mai greu. Ei nici nu știu cum îi cheamă pe ceilalți jucători”, a declarat și Mihai Teja.
Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni, LIVE TEXT, ora 18:30, pe Digi Sport 1. Echipele probabile
Gaz Metan Mediaș: Buzbuchi - Yuri, Trif, Velisar - Horșia, Moura, Filip, Dogaru, Grădinaru - Chamed, Morar
CS Mioveni: Popescu - Oancea, Iacob, Balaur, Scarlatache - Vereș, Alexandrescu - Coșereanu, Massaro, Cristea - Blănaru