FOTO Petroliștii s-au pregătit în sală la primul antrenament din a 6-a zi de cantonament
25.06.2014, 18:47Petroliștii muncesc din greu în Slovenia, la Maribor, unde luni au aflat că în turul 2 preliminar al UEFA Europa League vor juca împotriva învingătoarei din dubla manșă jucată între FC Sioni Bolnisi (Georgia) și KS Flamurtari (Albania) (DETALII AICI).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Miercuri, în a șasea zi de cantonament, elevii lui Răzvan Lucescu nu s-au putut pregăti în aer liber din cauza ploii abundente, astfel că au intrat în sala de forță a hotelului unde este cazată echipa, după cum anunță site-ul oficial al clubului, fcpetrolul.ro.
Sub supravegherea antrenorului secund Nicolae Constantin și a preparatorului fizic Ignacio Martinez, fotbaliștii grupării prahovene au fost împărțiți în 3 grupe și au avut de lucrat exerciții pentru trenul inferior, în mare parte. Au fost monitorizați printr-un soft special, menit să măsoare viteza execuțiilor, forța în picioare și detenta.
La ora 18:00, "lupii" au ieșit și pe terenul de antrenament, unde s-au pregătit normal. La următoarea ședință de antrenament programată în sală, prahovenii vor lucra cu ajutorul corzilor TRX și aparatului Rip Trainer.
Cel mai vârstnic fotbalist din lotul Petrolului, Adrian Mutu (35 de ani și jumătate), este lăudat pe site-ul oficial pentru forma fizică și determinarea arătate în acest stagiu de pregătire. A și marcat în primul amical din Slovenia, cu Volga Novgorod.
Joi, prahovenii au programat al doilea meci amical al verii și cel mai tare din stagiul de pregătire din Slovenia, contra croaților de la Dinamo Zagreb. În prima partidă de pregătire, Petrolul a câștigat cu 5-0 contra rușilor de la Volga Novgorod (DETALII AICI).
Galerie Foto
Sursa foto: fcpetrolul.ro
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: petrolul cantonament , petrolul antrenament cantonament slovenia , razvan lucescu nicolae constantin antrenori , foto cantonament petrolul pregatiri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...