FCU Craiova 1948 - FC Hermannstadt 1-1. Al șaptelea egal pentru sibieni în 12 etape
06.10.2023, 19:56
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
FCU Craiova 1948 a remizat, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, în etapa cu numărul 12 din SuperLigă.
Golurile din acest meci au fost marcate de Aurelian Chițu (minutul 27) pentru olteni, respectiv Gabi Iancu (minutul 59) pentru sibieni.
FCU Craiova 1948 - FC Hermannstadt 1-1
Gazdele au început mai bine partida și au reușit să-și creeze mai multe situații la poarta lui Cătălin Căbuz. Astfel, după ocazia lui Yassine Bahassa în minutul 14, când a șutat puternic, pe jos, spre buturile adverse, oltenii au deschis scorul în minutul 27, după o execuție superbă a lui Aurelian Chițu, care a tras un șut din voleu direct în vinclul porții lui Căbuz.
Ulterior, în actul secund, oaspeții au insistat la poarta apărată de Ionuț Gurău și au reușit să înscrie prin Gabi Iancu în minutul 59, după o cursă printre 3 adversari, în urma unei gafe făcute de Danny Henriques, care a pasat greșit înapoi.
Până la finalul partidei, sibienii au forțat alm doilea gol, dar, în cele din urmă, partida s-a terminat cu scorul de 1-1.
În urma acestui rezultat, FCU Craiova 1948 se află pe locul al 9-lea în SuperLigă, cu 13 puncte acumulate după primele 12 runde, în timp ce Hermannstadt ocupă poziția a 5-a, cu 16 puncte obținute după 12 meciuri.
VIDEO Rezumat FCU Craiova 1948 - FC Hermannstadt 1-1
Dorinel Munteanu a dat răspunsul, după ce Adrian Mititelu i-a propus să o preia pe FCU Craiova 1948
FCU Craiova 1948 s-a despărțit de Nicolae Dică (43 de ani), după aproape o lună de la numire, iar în locul acestuia a fost numit Paul Răducan (55 de ani), fost coordonator al "Școlii de Fotbal Gică Popescu”.
Înainte de numirea lui Paul Răducan, Adrian Mititelu a încercat să-l aducă pe Dorinel Munteanu la FCU Craiova 1948, potrivit lui Marcel Pușcaș. Cu toate acestea, antrenorul Oțelului nu a mai ajuns în Bănie, iar acum a vorbit despre informațiile apărute în spațiul public în ultimele zile.
”Nu, este un zvon care nu poate sa influențeze pe nimeni, nici pe mine, nici echipa, nici clubul. Eu am discutat de ani de zile cu domnul Mititelu, dar nu s-a pus problema să preiau Craiova dânsului.
Lumea s-a deșteptat puțin și au cam văzut că rezultatele vin prin seriozitate și muncă”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit Iamsport.