FCSB - Universitatea Craiova 0-2. "Roș-albaștrii" au ratat pe bandă rulantă, însă pierd din nou teren în lupta la titlu
03.04.2022, 20:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova și-a luat revanșa în fața celor de la FCSB, după cele două eșecuri din sezonul regulat. Oltenii s-au impus cu 2-0 în deplasare, în etapa a treia din play-off.
FCSB - Universitatea Craiova 0-2. Bic a reușit un gol superb
Meciul a început cu voleul lui Octavian Popescu, mult peste poartă, urmat de un gol anulat al lui FCSB. Edjouma marcase, dar a faultat. Craiova a avut prima șansă după un sfert de oră de joc, când Târnovanu a ieșit la timp din poartă.
Până la pauză, Vinicius a ratat o ocazie imensă, însă cei care au deschis scorul au fost oltenii, prin Ivan, dintr-un penalty obținut tot de el.
FCSB - Universitatea Craiova 0-2. CFR Cluj se poate distanța la 8 puncte dacă o învinge pe FC Argeș
În repriza secundă, "roș-albaștrii" au luat cu asalt poarta lui Pigliacelli, dar italianul a respins spectaculos lovitura de cap a lui Șut, iar peste câteva minute, Octavian Popescu a nimerit poarta laterală.
Apoi același Șut, urmat de Cristea au ratat din nou. Jucătorii lui Toni Petrea au încercat tot ce au putut, iar voleul lui Tănase a nimerit blocajul lui Bancu.
În minutul 74, Craiova și-a încercat norocul din lovitură liberă, dar Târnovanu a fost la post, însă după câteva secunde, a urmat super golul lui Bic. Mijlocașul a reluat superb, din voleu, în diagonală, fără nicio șansă pentru portar, care a urmărit cum mingea se oprește în vinclu.
Ultima ocazie a meciului a aparținut tot FCSB-ului, dar Pigliacelli a respins spectaculos lovitura de cap a lui Tănase.
FCSB - Universitatea Craiova s-a terminat 0-2, iar "roș-albaștrii" pot pierde din nou teren în lupta la titlu, dacă liderul CFR Cluj o bate pe FC Argeș.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Universitatea Craiova 0-2:
Știrea inițială:
Ziua de duminică aduce meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova, din cadrul etapei cu numărul 3 a play-off-ului Ligii 1.
FCSB - Universitatea Craiova se joacă de la ora 19:00 și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
FCSB - Universitatea Craiova, Live Video, 19:00, Digi Sport 1. Roș-albaștrii, meci vital pentru lupta la titlu
Înainte de partida de pe Arena Națională, roș-albaștrii continuă să se claseze pe locul 2 în campionat, la 5 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Partida împotriva formației din Bănie este una extrem de importantă pentru lupta la titlu, iar Gigi Becali (63 de ani) chiar a declarat recent că FCSB își poate lua "adio" de la event în cazul în care nu obține trei puncte.
FCSB a reușit să obțină până acum două victorii în play-off, 2-0 cu Farul și 3-2 cu FC Argeș.
FCSB - Universitatea Craiova, Live Video, 19:00, Digi Sport 1. Laurențiu Reghecampf și Toni Petrea, de la colaboratori la adversari
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a pierdut recent poziția a treia în Liga 1, în urma victoriei obținute sâmbătă de FC Voluntari cu Farul, scor 1-0.
Până acum, trupa lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a făcut un pas cu dreptul și altul cu stângul. După victoria cu FC Argeș, 3-0, a urmat înfrângerea cu FC Voluntari, scor 1-3.
Meciul îi va pune în postura de adversari pe Reghecampf și Toni Petrea (47 de ani). Actualul antrenor al lui FCSB i-a fost secund omologului de la Universitatea Craiova, la Steaua, Al Hilal, Litex Lovech, Al Wahda și Al-Wasl.