FCSB poate să rămână fără golgheterul Gnohere! Oferta primită de Becali
19.01.2018, 09:25FCSB ar putea să se lupte la titlu fără Harlem Gnohere! Golgheterul roș-albaștrilor are o ofertă concretă din Turcia, acolo unde este dorit de Antalyaspor, echipă aflată pe locul 15 în prima ligă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Turcii îi dau lui Becali 300.000 de euro pentru un împrumut până în vară și alți 700.000 de euro pentru un transfer definitiv al fotbalistului, după cum scrie sport.ro.
E greu însă de crezut că Becali va accepta să se despartă de Gnohere, în condițiile în care Denis Alibec nu convinge nici în perioada de pregătire și trece în continuare printr-o criză prelungită de formă.
Gnohere, care a marcat 16 goluri pentru FCSB în acest sezon, a fost adus în România de către Mircea Rednic, la Dinamo, în vara lui 2015.
Roș-albii nu au plătit atunci nimic în schimbul fotbalistului care era cotat la 350.000 de euro. "Bizonul" a sosit în Ştefan cel Mare liber de contract, s-a adaptat foarte repede şi s-a impus ca titular.
După doar un an şi jumătate, cota sa se triplase şi ajunsese la 900.000 de euro. A fost momentul în care atacantul, ofertat de FCSB, a decis să accepte propunerea. Gnohere a semnat cu marea rivală a lui Dinamo, acum un an, şi, având în vedere că se afla în ultimele 6 luni de contract, Becali a plătit în schimbul său doar 250.000 de euro.
29 de ani are Harlem Gnohere
Etichete: gnohere , gnohere fcsb , gnohere antalyaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...