FCSB - FC Botoșani 1-0. Andrei Vlad și Florinel Coman au adus trei puncte importante vicecampioanei
19.12.2022, 21:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a reușit să o învingă pe FC Botoșani, scor 1-0 (0-0), luni seară, pe Arena Națională, într-o partidă din etapa a 21-a din Liga 1.
- Unicul gol al partidei a fost marcat de către Florinel Coman, în minutul 78 al jocului, printr-un lob de efect, după o pasă foarte bună primită de la Octavian Popescu.
VIDEO: Rezumat FCSB - FC Botoșani 1-0 (Coman 78)
Formația antrenată de Mihai Pintilii și Leo Strizu a obținut trei puncte foarte importante, împotriva unui dificil, care a arătat foarte multă determinare și care nu a fost departe de a reușit surpriza pe Arena Națională.
”Roș-albaștrii” au avut posesia și ocaziile, însă șansele nu au fost atât de clar încât să-l învingă pe Eduard Pap, mai ales în prima repriză.
În actul secund, chiar dacă din nou s-a aflat la conducerea meciului, cea mai mare ocazie a aparținut celor de la FC Botoșani.
A fost, de fapt, o triplă ocazie pentru moldoveni - Mihai Roman și Alin Șeroni de două ori nu au reușit să-l învingă pe Andrei Vlad, care s-a opus excelent, în situații evidente de gol.
La două minute distanță de la paradele lui Vlad a venit golul lui Florinel Coman, un fotbalist care a fost rezervă și care intraseră pe teren de mai puțin de 15 minute.
Octavian Popescu a săltat o minge peste apărarea adversă, a ajuns la Coman, iar acesta i-a ”copiat” gestul tehnic și l-a lobat pe Pap, semnând golul de trei puncte.
În urma acestui rezultat, FCSB a urcat pe locul trei, cu 38 de puncte, în timp ce FC Botoșani rămâne pe locul 13, cu 21 de puncte.
Clasament Liga 1:
Bucureștenii vin după eșecul în restanța cu CFR Cluj, 0-1, și speră să reia șirul rezultatelor bune, care i-a adus pe un loc de play-off după 21 de etape.
De cealaltă parte trupa lui Flavius Stoican, recent instalat pe banca tehnică, a evoluat tot împotriva campioanei României și a scos o remiză, 1-1, chiar pe final, după un gol înscris în minutul 90+1 de Andrei Dragu.
Ultima confruntare dintre FCSB și FC Botoșani, în campionat, s-a terminat cu victoria bucureștenilor, 3-2. Cele două s-au întâlnit însă în Cupa României, în urmă cu doar 11 zile, iar vicecampioana României s-a impus și acolo, 2-0, chiar dacă a jucat cu rezervele.
Clasament Liga 1
VIDEO REZUMAT FC Botoșani - FCSB 2-3, meci care a contat pentru etapa a 6-a a Ligii 1, ediția 2022/2023
Leo Strizu, înainte de FCSB - FC Botoșani
Leo Strizu a transmis că șansele la titlu nu au scăzut pentru FCSB după înfrângerea cu CFR Cluj și a anunțat că Darius Olaru și Andrea Compagno încă se resimt după ciocnirea dură din confruntarea contra Chindiei.
”Trecem la timpul trecut ultimele două confruntări cu FC Botoșani, din Cupă și campionat. Chiar dacă este ultima etapă din acest an, o tratăm cu mult interes. Băieții sunt foarte motivați, chiar dacă intră în vacanță. Nu ne dorim decât victoria.
Bineînțeles că și ei vor veni motivați. Au antrenor nou, au obținut un rezultat bun cu CFR Cluj și nu vor veni în vacanță la meciul cu FCSB. Uităm meciurile din trecut, iar ceea ce ne interesează cel mai mult este să terminăm cu o victorie și să ne pregătim foarte bine în perioada aceasta. Șansele la titlu nu au dispărut deloc.
Băieții au fost un pic necăjiți, dar ăsta este fotbalul. A fost o perioadă frumoasă, în care s-au adus toate punctele puse în joc. Atunci, eșecul cu CFR poate că ne-a adus un pic de suferință, dar jucătorii sunt foarte motivați și se gândesc doar la meciul cu Botoșani.
Din ce am vorbit cu ei (n.r. cu Darius Olaru și Andrea Compagno), foarte puțin, din punct de vedere al sănătății sunt foarte bine. Chiar dacă nu a fost o accidentare atât de gravă, a fost o lovitură la cap și ai nevoie de o perioadă de liniște și timp de recuperare”, a spus Leo Strizu.