FCSB - FC Argeș 3-0. Dennis Man, "one-man show". Straton, parada etapei la primul joc pentru gazde
20.09.2020, 23:20
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Cu un nou prim 11 improvizat din cauza infectărilor cu COVID-19, FCSB a trecut de FC Argeș cu 3-0 în etapa a patra din Liga 1.
Roș-albaștrii au deschis scorul în minutul 13, prin Dennis Man. Piteștenii i-au dat emoții lui Straton, aflat la primul meci pentru FCSB, la o zi după transfer, însă portarul de 30 de ani s-a descurcat.
FCSb - FC Argeș 3-0. Dennis Man, al doilea hat-trick în 4 zile
În minutul 22 , același Man a reușit dubla după ce a primit o pasă de la adversar. Argeșenii au ratat apoi două șanse mari. Mai întâi Tofan l-a întins pe Straton, iar câteva minute mai târziu tot Straton a reușit probabil parada etapei, cu o dublă intervenție.
În repriza secundă, puștiul Octavian Popescu, de la FCSB, a tras în plasa laterală, iar apoi argeșenii au început mai agresiv și Malele nu a nimerit poarta. Roș-albaștrii au continuat să controleze autoritar meciul, iar Dennis Man a scăpat singur cu portarul, dar a preferat o pază la Buziuc, care a șutat pe direcția lui Croitoru.
În cele din urmă, tot Man avea să-și desăvârșească seara perfectă și a reușit hat-trick-ul după o fază suspectă de offside. A fost al doilea hat-trick al său în 4 zile, iar FCSB - FC Argeș s-a terminat 3-0.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Știrea inițială:
FCSB are, pentru al doilea sezon la rând, mari probleme de efectiv. De data aceasta nu accidentările le dau bătăi de cap celor din staff, ci invazia de COVID, care a nimicit lotul.
Fără staff-ul tehnic, aflat în izolare, echipa a intrat în ultimele zile pe mâna lui Mihai Pintilii, cel care a coordonat totul și în deplasarea din Serbia, din această săptămână.
u 9 jucători infectaţi cu COVID-19, FCSB a avut doar 14 fotbalişti pe foaie la meciul cu Backa Topola, din Europa League.
Cum noul protocol din Liga 1 este copiat după cel folosit de UEFA, roş-albaştrii pot disputa meciul cu FC Argeş, dacă au minimum 13 jucători valizi, dintre care un portar. Lucru care se întâmplă, astfel că partida programată duminică se va disputa.
Doar că în meciul din Liga 1, FCSB va folosi o echipă şi mai slabă decât cea utilizată în Serbia, la meciul cu Backa Topola. Pe lângă problemele cauzate de coronavirus, roş-albaştrii nu se pot baza nici pe Florinel Coman, accidentat la gleznă. Nedelcu, Filip şi Oaidă erau deja accidentaţi.
FCSB - FC Argeș, 21:30 LIVE VIDEO | Ce fotbaliști pot debuta
Cum pe FCSB o aşteaptă săptămâna viitoare un meci extrem de important, cu Slovan Liberec, în turul 3 preliminar din Europa League, la întâlnirea cu FC Argeş vom vedea o a treia echipă pe teren.
Mulţi dintre jucătorii folosiţi cu Backa Topola vor fi menajaţi pentru duelul de joia viitoare, astfel că în primul 11 vor apărea mai mulţi copii de la echipa a doua, scrie gsp.ro.
Nume precum Udrea, Trif, Tand, Botezatu, Timiş sau Ardelean ar puta juca în primul 11 al lui Mihai Pintilii. În lotul echipei s-ar putea regăsi şi Dimciu Halep, vărul Simonei Halep, transferat în această vară la gruparea roş-albastră.
FCSB - FC Argeș, 21:30 LIVE VIDEO | Echipele probabile
FCSB: Udrea - Pantea, Trif, Tand, Botezatu - Timiş, Oct. Popescu, Ardelean - Horşia, Istrate, R. Ion
Antrenor: Mihai Pintilii
FC Argeș: Croitoru - G. Matei, Turda, M. Leca, Mușat - A. Prepeliță, Meza Colli - G. Deac, A. Cozma, Mirică - Mediop
Antrenor: Ionuț Badea
FCSB - FC Argeș, 21:30 LIVE VIDEO | Meciul a fost scos de la pariuri
Incertitudinile privind situaţia de la FCSB au determinat casele de pariuri să scoată meciul cu FC Argeş din lista evenimentelor de duminică. Principalii operatori de pe această piaţă din România au decis să nu mai includă în ofertă întâlnirea FCSB - FC Argeş.
Protocolul UEFA a fost copiat şi în Liga 1, astfel că pentru ca o echipă să poată juca un meci, are nevoie de 13 jucători valizi, dintre care un portar. FCSB îndeplineşte aceste criterii, astfel că partida cu FC Argeş se va disputa conform programării.
Protocolul din România prevede că FCSB nu este obligată să mai facă niciun test înaintea întâlnirii de duminică. Astfel, jucătorii care au avut rezultate negative la ultima testare pot evolua cu FC Argeş.
Exista şi un caz special, în care meciul ar fi putut fi amânat: dacă medicul care conduce ancheta epidemiologică de la gruparea roş-albastră ar fi cerut o nouă testare şi ar fi fost descoperite noi cazuri pozitive. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că partida se va juca duminică.
Dacă întâlnirea ar fi fost amânată, ceea ce s-ar putea întâmpla o singură dată conform noului protocol, ea ar fi trebuit să fie reprogramată la o distanţă de maximum 7 zile de la data programării iniţiale. Dacă nici în acest interval meciul nu s-ar fi putut disputa, echipa vinovată ar fi pierdut cu 0-3 la "masa verde".
COVID-19 la FCSB | Lista celor infectaţi: 18 persoane testate pozitiv
În acest moment, lista celor infectaţi cu noul coronavirus la FCSB este formată din 9 fotbalişti:
- Andrei Vlad - portar
- Andrei Miron - fundaș central
- Iulian Cristea - fundaș central
- Ovidiu Popescu - mijlocaș
- Ionuț Vînă - mijocaș
- Darius Olaru - mijlocaș
- Florin Tănase - mijlocaș
- Andrei Pandele - mijlocaș
- Sergiu Buș - atacant
De asemenea, 8 persoane din staff au fost testate pozitiv la COVID-19, plus MM Stoica, dar acesta din urmă nu este în acte oficial al celor de la FCSB.
- Ovidiu Kurti - kinetoterapeut
- Marius Popa - antrenor de portari
- Anton Petrea - antrenor principal
- Thomas Neubert - preparator fizic
- Horea Codorean - preparator fizic
- Sorin Cristof - kinetoterapeut
- Bogdan Stoica - analist video
- Marius Ianuli - team-manager.