FCSB - CFR Cluj 3-1. Roș-albaștrii au încheiat sezonul cu o victorie de orgoliu în fața campioanei
22.05.2022, 23:20
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
FCSB s-a impus în ultima rundă a play-off-ului Ligii 1, 3-1 în fața lui CFR Cluj, și a încheiat sezonul pe poziția a doua, la un punct în urma campioanei.
Dacă CFR Cluj a ales să alinieze un prim 11 din care nu au făcut parte decât doi dintre jucătorii de bază, Deac și Petrila, FCSB a trimis pe teren tot ce avea mai bun chiar dacă partida nu mai avea nicio miză.
FCSB - CFR Cluj 3-1. Gol lui Octavian Popescu și dubla lui Șut le-au adus o victorie de orgoliu roș-albaștrilor
După o primă jumătate de oră echilibrată, Octavian Popescu a deschis scorul cu o ”torpilă” din marginea careului, care l-a lăsat fără replică pe Bălgrădean. După ce fiecare dintre echipe a avut câte o bară, prin Hoban, respectiv Oaidă, în minutul 45 a venit golul egalizator al lui Dimitrov.
S-a intrat la egalitate la cabine, iar la revenirea pe teren, FCSB a părut echipa care își dorește mai mult cele trei puncte. Astfel, în minutul 64, Adrian Șut i-a readus pe roș-albaștri în avantaj, cu o execuție de zile mari.
Același Șut a făcut dubla în minutul 88, după ce a reluat imparabil o centrare perfectă a lui Ianis Stoica. Grație acestui succes, FCSB a terminat campionatul la un singur punct în urma lui CFR Cluj, care s-a încoronat ”regina Ligii 1”, în urmă cu o săptămână.
VIDEO Rezumat FCSB - CFR Cluj 3-1
FCSB - CFR Cluj se va juca diseară de la 21:30, în ultima etapă a play-off-ului, la Buzău, în direct la Digi Sport 1.
FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO, 21:30, Digi Sport 1 | Roș-albaștrii, cu titularii - campionii, cu rezervele și fără Petrescu
Partida are o miză în afara campionatului, care a fost decis deja în favoarea grupării din Gruia. Roș-albaștrii își doresc neapărat o victorie pentru a demonstra că sunt mai buni, dar vor avea în față un adversar intrat deja în vacanță.
CFR Cluj, antrenament la Săftica. Dan Petrescu nu va fi pe bancă, la Buzău
Dan Petrescu (54 de ani) le-a dat liber jucătorilor titulari, astfel că va trata partida de azi cu mulți fotbaliști care au evoluat mai puțin în acest sezon. Doi dintre titluari, Ciprian Deac (36 de ani) și Claudiu Petrila (21 de ani), au cerut să joace în această partidă, deși aveau liber, susțin sursele digisport.ro.
Nici ”Bursucul” nu va fi prezent la meci, după cum ați aflat în exclusivitate tot de pe digisport.ro, dar el a pregătit partida.
Lotul campioanei a ajuns sâmbătă seară la București, cu o cursă aeriană de linie, după care s-a cazat la Crowne Plaza. În dimineața acestei zile, CFR a efectuat un antrenament condus de Petrescu la Săftica. Tehnicianul se va ocupa și de ședința tehnică, dar nu se va urca în autocarul care va transporta jucătorii la Buzău.
FCSB, în schimb, tratează meciul ca pe unul extrem de important. Gigi Becali vrea neapărat o victorie concludentă, astfel că Anton Petrea (47 de ani) nu le-a dat liber nici măcar jucătorilor care au fost convocați la lot.