FCSB - CFR Cluj 1-1. Ce derby! Campioana a egalat în prelungiri. A cerut și un penalty. Ardelenii rămân lideri
03.05.2021, 22:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Derby-ul etapei a cincea din play-off, FCSB - CFR Cluj, s-a decis în prelungiri. După golul din penalty al lui Tănase, ardelenii au cerut și ei un penalty, însă au egalat în minutul 90+3, prin Burcă.
FCSB - CFR Cluj 1-1. Miron a nimerit bara, iar ardelenii au cerut un penalty
Campioana a început meciul cu ocazia lui Sigurjonsson, care nu a nimerit poarta din câțiva metri. Imediat a răspuns și FCSB, prin bara lui Miron. Trupa lui Toni Petrea a primit penalty în minutul 17, iar Tănase a transformat.
Până la pauză, CFR a mai ratat prin Camora și Sigurjonsson, însă în partea secundă FCSB a irosit ocazii mari. Mai întâi Oaidă a tras în blocajul lui Burcă, iar apoi Ovidiu Popescu, Moruțan și Cristea au ratat în aceeași fază.
FCSB - CFR Cluj 1-1. Ardelenii rămân pe primul loc, cu două puncte peste roș-albaștri
Oaidă și-a bătut joc și el de o șansă mare, cu o scăriță, în loc să paseze în fața porții, iar apoi lovitura de cap a lui Radunovic a fost scoasă de Camora din fața porții.
Pe final, Susic a tras pe lângă poartă, iar în prelungiri Burcă a dat lovitura și a egalat. FCSB - CFR Cluj s-a terminat 1-1, iar ardelenii rămân pe primul loc, cu două puncte peste adversarii roș-albaștri.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - CFR Cluj 1-1:
Știrea inițială:
FCSB - CFR Cluj, partidă din runda a cincea a play-off-ului Ligii 1, se dispută de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
FCSB a pierdut primul loc, după eșecurile înregistrare contra lui Sepsi (1-2) și Universitatea Craiova (0-2). Formația lui Toni Petrea are 39 de puncte și se află pe poziția secundă, la două lungimi în spatele liderului CFR Cluj și la două peste Universitatea Craiova.
FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1
CFR Cluj a făcut un singur pas greșit în play-off, eșecul cu Universitatea Craiova (1-2), iar acum speră la o victorie care să o ducă la cinci puncte în fața lui FCSB.
În partidele din sezonul regulat, CFR Cluj și FCSB și-au împărțit victoriile. A fost 2-0 pentru ardeleni în Gruia și 3-0 pentru bucureșteni pe Arena Națională. În plus, echipa lui Edi Iordănescu a triumfat și în Supercupă, la Ploiești, după loviturile de departajare.
- FCSB și CFR Cluj s-au mai întâlnit de 60 de ori în Liga 1: 22 de victorii le-au aparținut bucureștenilor, alte 22 de meciuri s-au încheiat la egalitate, iar de 16 ori s-au impus ardelenii.
Înaintea jocului cu CFR Cluj, Toni Petrea, antrenorul lui FCSB, a anunțat că Darius Olaru nu este refăcut complet, astfel că mijlocașul este incert pentru partida de la Giurgiu. De asemenea, tehnicianul a subliniat că partida de diseară nu va fi decisivă în lupta la titlu.
Toni Petrea: "Meciul cu CFR nu e decisiv"
"Suntem profesioniști, trebuie să ne adaptăm programului, să luăm lucrurile așa cum sunt. Nu suntem în cel mai fericit moment, dar am încredere că putem să ne unim și să arătăm mult mai bine.
E un meci foarte important, dar nu cred că e decisiv. Mai sunt de jucat încă cinci meciuri, așa că se poate întâmpla orice. Cred că titlul va fi decis în ultima etapă. Nu putem să arătăm ca în tur, din cauza absențelor, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a arăta cât mai bine. Chiar și în ultimele jocuri, exprimarea a fost destul de bună, însă n-am reușit să câștigăm", a declarat Petrea.
De asemenea, Edi Iordănescu, antrenorul campioanei, a tras un semnal de alarmă pentru jucătorii săi înainte de meciul cu FCSB. Acesta crede că lupta pentru titlu va continua până în ultimele etape.
"Și noi am pierdut cu Craiova, a fost și o frustrare la mijloc pentru că am considerat că nu meritam. Echipa a avut reacție bună cu Botoșani. Suntem conștienți că FCSB a dominat competiția pentru o perioadă foarte lungă. Chiar dacă în ultimele două jocuri nu au obținut rezultate pozitive pentru ei, suntem conștienți că este o echipă foarte valoroasă și pot pune probleme în orice moment.
Două echipe valoroase ale competiției, suntem la fel de conștienți că trebuie să dăm totul și să facem un joc aproape perfect pentru un rezultat pozitiv. Lucrăm la partea mentală, ne-am bucurat de o zi în plus pentru recuperarea echipei, lucrul acesta contează.
Indiferent de rezultat, lupta merge înainte, e o luptă în trei. Sunt în continuare multe puncte puse în joc, indiferent de rezultat, lupta merge înainte pentru toate cele trei echipe", a spus Edi Iordănescu.
FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Radu Petrescu va arbitra partida
Derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj va fi condus la centru de Radu Petrescu, a anunțat Comisia Centrală a Arbitrilor. Arbitrul de 38 de ani va fi ajutat de o brigadă din care mai fac parte asistenții Mircea Mihail Grigoriu și Ciprian Florin Danșa, în timp ce Andrei Antonie va fi rezervă, iar Alexandru Deaconu observator.
Alegerea CCA vine după ce cei doi ”centrali” favoriți pentru a conduce un meci cu o miză imensă în lupta pentru titlu, Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan au fost contestați de FCSB, respectiv CFR Cluj.
Numirea lui Radu Petrescu provoacă de asemenea controverse, deoarece el este originar din București. El a mai condus o singură dată în acest sezon pe roș-albaștri în Liga 1, derby-ul cu Dinamo, câștigat cu 3-2 de echipa lui Toni Petrea.
În schimb, Radu Petrescu, a oficiat în 4 partide ale campioanei, care a înregistrat 3 victorii și o remiză cu Universitatea Craiova. De asemenea, el a fost la centru și în Supercupa României, decisă în favoarea clujenilor după executarea loviturilor de departajare.
FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Echipele probabile
- FCSB: Vlad: Haruț, Cristea, Miron, Radunovic - Moruțan, Șut, Ov. Popescu - Niță, Tănase, Oct. Popescu
- CFR Cluj: Sandomierski - Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Deac, Bordeianu, Sigurjonsson - Gîdea, Debeljuh, Costache