FCSB - CFR Cluj 0-1. Punct ochit, punct lovit pentru campioană, care egalează liderul Farul
15.12.2022, 21:57
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
FCSB - CFR Cluj s-a terminat 0-1, într-o restanță din etapa a noua, după un meci cu două reprize complet diferite. Janga a adus cele trei puncte campioanei, care ajunge la egalitate cu liderul Farul.
FCSB - CFR Cluj 0-1. Janga a marcat singurul gol
Doar două faze mai periculoase au fost în prima repriză. Șut și-a încercat norocul chiar în minutul 1, iar în minutul 37, Burcă a respins la limită din fața lui Edjouma.
În repriza secundă parcă au ieșit alte echipe de la vestiare. Edjouma a irosit o ocazie mare, iar la poarta cealaltă, Boateng a reluat peste poartă dintr-o situație excelentă.
A urmat ratarea uriașă a lui Cordea, iar peste câteva minute, Andrei Vlad a ieșit la rampă. A intervenit fantastic la o ocazie a lui Manea, iar în același minut a respins un șut al aceluiați Manea. Nici Yuri nu l-a putut bate pe portarul de la FCSB, care a deviat în bară.
FCSB - CFR Cluj 0-1. Campioana a egalat liderul Farul
Echipa lui Dan Petrescu a deschis scorul în minutul 69, prin Janga, dintr-o fază marcă înregistrată, fază fixă. "Roș-albaștrii" au forțat egalarea și Coman a ratat o ocazie monumentală singur cu portarul.
Roș-albaștrii au creat o fază superbă făcută de Dawa, Șut și Edjouma, dar mingea trimisă de ultimul a fost deviată in extremis de Yuri. CFR a avut șansa să-și dubleze avantajul, însă Malele și-a bătut joc de o fază la care a scăpapt singur spre poartă.
Miculescu a încercat să-l surprindă pe Scuffet de la distanță, dar nu a reușit, iar ultima oportunitate aa meciului i-a aparținut lui Radaslavescu și FCSB - CFR s-a terminat 0-1.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - CFR Cluj 0-1:
Știrea inițială:
FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO 20:00 DGS 1 | Duelul care poate influența lupta pentru titlu în Liga 1
FCSB și CFR Cluj își dispută ACUM restanța din etapa a 9-a a Ligii 1. Este un meci extrem de important, mai ales că roș-albaștrii au reintrat în lupta pentru titlu după ce în cele mai recente partide au avut un parcurs foarte bun.
- Meciul dintre FCSB și CFR Cluj poate fi urmărit și pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Campioana se află pe locul 2 cu 41 de puncte, cu trei mai puține față de liderul Farul, în timp ce vicecampioana ocupă acum locul 4, cu 35 de puncte. O victorie azi, obținută în fața propriilor suporteri, ar însemna nu numai urcarea pe podium pentru bucureșteni, dar și apropierea de primele clasate și, implicit, deschiderea unor noi perspective legate de lupta pentru supremația Ligii 1.
Roș-albaștrii au trei mari absențe pentru meciul de azi: Andrea Compagno, Darius Olaru și Ștefan Târnovanu, toți cu probleme medicale. Însă, Mihai Pintilii (37 de ani) are un lot numeros, dar și cu soluții competente, cum este de altfel și la CFR Cluj.
În startul confruntării Chindia - FCSB 0-2, Compagno și Olaru s-au ciocnit și au fost nevoiți să părăsească terenul. În schimb, Târnovanu, portarul titular din acest sezon, are probleme din cauza unei entorse.
În aceste condiții, cel mai probabil printre titulari se vor afla Andrei Vlad, Răzvan Oaidă și David Miculescu, care au evoluat și la partida cu Chindia. Totuși, pentru ofensivă, mai există două variante importante pentru FCSB. Billel Omrani ar putea să fie pe gazon la partida cu campioana României, în timp ce și Florinel Coman este așteptat să fie apt de joc.
Dan Petrescu nu se va putea baza la meciul cu FCSB pe serviciile lui Muhar, Kolinger și Cvek, anunță Spotmedia, astfel că va fi nevoit să conteze pe alte nume la derby-ul cu gruparea ”roș-albastră”.
FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO 20:00 DGS 1 | Echipele probabile
FCSB: A. Vlad - V. Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic - Șut, Oaidă, Edjouma - Cordea, Omrani, Oct. Popescu
Antrenor: Leo Strizu
CFR Cluj: Scuffet - Manea, Burcă, Yuri, Camora - Deac, Boateng, Bordeianu - Yeboah, Janga, Petrila
Antrenor: Dan Petrescu
Leo Strizu l-a "citit" pe Dan Petrescu înainte de FCSB - CFR. Unde crede că sunt periculoși clujenii
Leo Strizu (55 de ani) a prefațat duelul dintre FCSB și CFR Cluj, care va avea loc joi, de la ora 20:00, într-o restanță din etapa cu numărul 9 din Liga 1.
La conferința de presă dinaintea jocului cu CFR, Leo Strizu a identificat punctele forte ale campioanei României.
Antrenorul principal din acte al roș-albaștrilor a recunoscut că duelul va fi unul foarte greu, însă are încredere că elevii săi pot lega al șaselea succes consecutiv în Liga 1.
”Întâlnirea cu CFR Cluj intră în categoria meciurilor grele. CFR este o echipă cu un antrenor bun, cu o așezare foarte bună mai ales în apărare. Va fi un meci foarte greu.
Avem un parcurs foarte bun, jucătorii sunt foarte încrezători și avem speranța că vom termina acest an cu două victorii. Ne așteptăm la minge lungă, lovituri libere unde sunt foarte foarte periculoși, dar și noi avem jucători buni pentru astfel de faze", a spus Strizu, la conferința de presă.