FC Voluntari - Chindia Târgoviște 0-0. Ilfovenii, egal cu liderul play-out-ului la debutul lui Ciobotariu
10.05.2021, 17:21
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
FC Voluntari și Chindia au încheiat la egalitate, 0-0, în etapa a șaptea din play-out-ul Ligii 1.
Ilfovenii au avut prima ocazie a partidei, prin Ilie, dar nu a putut relua o minge centrată de Ricardinho.
FC Voluntari - Chindia Târgoviște 0-0. Ilfovenii au avut o bară și o ocazie imensă în prelungiri
Dulca și Dumitrașcu au replicat câteva minute mai târziu. Tamaș a bifat și el o ocazie importantă din lovitură liberă. A trimis pe sub zid, dar Moldovan a reușit să rețină.
Ilfovenii au bifat bara în minutul 35. Betancor a reluat superb, din întoarcere, și a nimerit transversala porții adverse.
Chindia putea deschide scorul înainte de pauză, prin Neguț. Șutul acestuia nu a nimerit spațiul porții adverse.
După pauză, Briceag a bifat o ocazie imensă, după o acțiune personală. Șutul său a trecut pe lângă poarta adversă. Angelov putea da lovitura în prelungirile partidei, cu un șut la colțul scurt, dar Moldovan s-a opus și meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0.
După acest meci, Chindia a ajuns la 35 de puncte și rămâne pe primul loc în play-out. Voluntariul rămâne pe locul 14, cu 24 de puncte, la egalitate cu Astra.
FC Voluntari - Chindia Târgoviște LIVE VIDEO, 16:45, Digi Sport 1
Înaintea jocului, FC Voluntari este pe locul 14 în Liga 1, de baraj, cu 23 de puncte, dar o victorie în fața Chindiei ar urca echipa lui Liviu Ciobotariu pe 12, la egalitate cu Viitorul, echipă în fața căreia are avantaj la ”directe”, câștigând jocul din play-out cu 1-0.
De partea cealaltă, Chindia Târgoviște, formație neînvinsă în cele șase runde disputate din play-out, înregistrând patru victorii și două remize, este pe locul șapte din Liga 1, primul din play-out, cu 34 de puncte, trei peste FC Argeș, formația de pe locul doi, și cinci în plus față de Gaz Metan, echipa de pe locul trei, care au și un meci mai mult disputat.
Cu o victorie la Voluntari, Chindia își va asigura matematic prezența în prima etapă a barajului de Conference League, în care se vor întâlni primele două clasate din play-out. Câștigătoarea acestui baraj va juca împotriva formației clasate pe ultima poziție de cupă europeană din play-out, învingătoarea urmând să joace în preliminariile Conference League.
FC Voluntari - Chindia Târgoviște LIVE VIDEO, 16:45, Digi Sport 1, echipele probabile
- FC Voluntari: Rîmniceanu - Balaur, Tamaș, Armaș - Costin, Gheorghe, Droppa, Ivanov, Vlad - Pesic, Betancor
- Chindia Târgoviște: Moldovan - Căpușă, Pițian, Celea, Dinu - Neguț, Dulca, Iacob, Dumitrașcu - Popa, Florea