FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2. Oltenii au egalat în minutul 90+5
18.02.2024, 19:12
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Partida dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa cu numărul 26 din SuperLiga României.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat pe locul patru în clasament, cu 39 de puncte, la șase lungimi în urma lui CFR Cluj și la două în fața Farului. De cealaltă parte, FC Botoșani ajunge la 20 de puncte și este la un punct în fața ”lanternei roșii”, Dinamo, care se va duela cu Oțelul Galați în etapa a 26-a.
FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2. Koljic a marcat golul egalării
Universitatea Craiova a început mai bine partida din Moldova, iar în minutul 9, Andrei Ivan putea înscrie cu un șut din careu. Apoi, Lazar a intervenit foarte bine la ocazia lui Lopez.
Moldovenii au reușit să deschidă scorul în minutul 17, la o centrare a lui Benzar și o finalizare frumoasă, din fața porții, a lui Kaprof.
Cu câteva minute înainte de finalul primei reprize, echipa lui Bogdan Andone și-a dublat avantajul de pe tabelă, după o eroare în defensiva oltenilor. Tot Kaprof a fost cel care a punctat pentru gruparea din Moldova.
Alex Mitriță a reușit să reducă din diferență în minutul 53, după o acțiune frumoasă în careul advers. Mitriță a șutat de la marginea careului și l-a învins pe Ureche.
Oltenii au forțat egalarea, care a venit abia în prelungiri, în minutul 90+5, după o pasă în fața porții a lui Căpățînă și o finalizare a lui Elvir Koljic.
VIDEO Rezumatul partidei FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2
FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2
FC Botoșani, deja în play-out, este pe locul 15 în SuperLiga, cu 19 puncte. Moldovenii vin după egalul cu UTA Arad, scor 2-2.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova continuă lupta pentru play-off. Oltenii sunt pe locul 4, cu 38 de puncte, și vin după remiza cu ”U” Cluj, scor 2-2.
Mihai Rotaru s-a convins de Ivaylo Petev
Mandatul lui Ivaylo Petev în Bănie nu a fost unul ușor, iar bulgarul a fost criticat de mai mulți oameni din fotbalul românesc.
Cu toate acestea, Mihai Rotaru continuă să aibă încredere în tehnician, însă recunoaște că acesta nu a reușit până acum să cunoască în totalitate campionatul din SuperLiga.
"Sigur că nu este un cunoscător perfect al fotbalului românesc. Cunoaște fotbalul românesc, dar nu cunoaște particularitățile. Are nevoie de timp. Se apropie de o cunoaștere bună a fotbalului românesc și a echipei.
Suntem optimiști și credem că fiecare jucător își va crește nivelul. Credem în toți jucătorii pe care i-am luat. Am aceleași speranțe ca acum două luni. Cupa României și podiumul în campionat. Eu cred că Rapid se bate la locul doi. Noi ne uităm la locul doi cu ochii mari", a spus Mihai Rotaru, la Fotbal Club.